Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Islamul va deveni prima religie în Bruxelles în 20 de ani

Publicat in Gandul, vineri 21 martie 2008 ·

În 20 de ani, capitala europeană va fi musulmană. Sau cel puţin aşa arată un studiu publicat în cotidianul La Libre Belgique. Aproape o treime din populaţia Bruxellesului este deja musulmană, precizează socilogul Olivier Servais, iar practicanţii Islamului vor deveni, graţiei ratei ridicate a natalităţii, majoritari „în 15-20 de ani”. Din 2001, Mohamed este, în fiecare an şi de departe, primul nume dat băieţilor născuţi la Bruxelles. Sociologul susţine că încearcă să fie totuşi prudent cu proiecţiile pe termen lung, în condiţiile în care Bruxellesul este supus unor fluxuri importante de populaţii în calitatea sa de capitală a Uniunii Europene. Potrivit La Libre Belgique, dacă părinţii nu erau deloc practicanţi pentru a facilita integrarea în ţara de primire, „tinerii marchează o reîntoarcere importantă către religie.

Circa 75% dintre musulmani se declară astăzi practicanţi. Jurnalistul flamand Hind Fraihi merge mai departe şi prezintă adevăratul pericol. „Tinerii sunt din ce în ce mai radicali. Resping valorile occidentale, chiar părinţii lor sunt îngrijoraţi din acest motiv. La Bruxelles, există insule, precum Molenbeek, unde îţi vine greu să crezi că eşti într-adevăr în Belgia”, a spus ziaristul. Bazar, muzică din Maghreb, femei acoperite cu văl şi comencianţi care vorbesc arabă, aşa arată Molenbeek, cartierul marocan din Bruxelles. „Ne simţim mai bine aici decât în Spania sau Franţa, pentru că suntem o mare comunitate. Este ca în ţara noastră”, a declarat administratorul unui magazin de haine.

Pentru moment, Islamul în Belgia nu reprezintă o ameninţare, dar într-o zi adepţii acestei religii ar putea emite pretenţii, a subliniat Olivier Servais, care nu exclude la un moment dat „explozii sociale”, mai ales dacă situaţia va fi exploatată politic. Jean-François Bastin, un belgian de 65 de ani, se numeşte astăzi Abdullah Abu Abdulaziz Bastin, după ce s-

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 28 minute
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum o ora
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 36 minute
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 10 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 9 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 11 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 11 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°