Si in anul 2006, teatrele si-au insiruit premierele, si-au reprogramat titlurile de succes, actorii au jucat, criticii au scris, juriile au premiat, la gale s-a aplaudat, au fost turnee de succes cu montari traditionale si novatoare. Totul s-a desfasurat conform schemelor indelung verificate si totusi staruie senzatia ca acestei normalitati ii lipseste tocmai ingredientul care face din spectacolul de teatru un eveniment (pozitiv sau negativ) al vietii culturale. Lipsesc acele repere care transforma un an oarecare intr-un an memorabil. Au fost spectacolele bune si foarte bune - desi s-ar putea ca lista mea sa difere de cea a colegilor comentatori -, se pot urmari efectele unui schimb de generatii, modificarea obiectivelor si a discursului de lansare a dialogului. Inovatiile ii atrag pe suporterii initiati, strapungerile se fac pe cont propriu: creatorii nu se cearta, ei se ignora pur si simplu, la fel cum publicul isi exprima optiunile fara nicio legatura cu ceea ce inteligentele obstii teatrale considera a fi reprezentativ.
Conflictele din teatre - acelea care razbesc in afara, cum a fost cel de la "Bulandra" si cum este acum cel de la Teatrul Mic - nu sunt analizate in niciun fel. Celor intristati de modestia activitatii de la "Bulandra", directorul, regizorul Alexandru Darie, le raspunde printr-o buna campanie de PR, povestindu-si planurile de director al Uniunii Teatrelor din Europa. Nemultumitilor de la Teatrul Mic nici directorul, nici Primaria nu le raspund. In orasele din tara, unde cel mai adesea exista un singur teatru, directorul ii invita pe creatorii "cu cota" sa monteze, cand au timp, ce spectacol doresc ei si, cu cateva exceptii, preocuparea pentru un program coerent sau grija pentru evolutia artistilor din trupa devin pretentii ridicole.
Nici obstea teatrala nu are vreo reactie: stiu, UNITER raspunde in asemenea ocazii ca nu este un sin
