Medicii britanici au susţinut, într-un articol publicat în revistă medicală British Medical Journal (BMJ), că hiperactivitatea şi tulburările de deficit de atenţie la copii riscă să fie supradiagnoisticate şi să ducă la un tratament potenţial periculos.
Avertizarea vine în contextul în care numărul de pacienţi trataţi pentru aceste patologii a crescut foarte puternic în ultimii ani în majoritatea ţărilor occidentale. Astfel, în Marea Britanie, între 2003 şi 200 8,numărul de diagnosticări s-a dublat la copii şi a crescut de patru ori la adolescenţi, iar în Australia a crescut cu 73%, între 2000 şi 2011. De asemenea, numărul copilor diagnosticaţi s-a dublat în Olanda între 2003 şi 2007 şi a crescut în mod continuu în Statele Unite între 1996 şi 2008, în special la adolescenţii cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani.
Citeşte şi: CLUJ. Prima celulă de criză din România pentru copiii cu ADHD. Peste 220.000 de minori au acest sindrom
Principalul tratament este metilfenidatul (Ritaline, Concerta, Quasym), un medicament apropiat de amfetamine, ale cărui "beneficii pe termen lung rămân puţin cunoscute", subliniază autorii studiului.
Această poate avea, în schimb, un efect toxic asupra ficatului şi poate cauza gânduri sinucigaşe şi anorexie, iar pe termen scurt, poate cauza întârzieri de creştere în perioada pubertăţii.
Cu toate acestea, puţini pacienţi suferă de un deficit de atenţie cu hiperactivitate (ADHD) "sever" - mai puţin de 14% în Statele Unite -, majoritatea fiind afectaţi de un ADHD "uşor sau moderat", dar definiţia a evoluat în ultimii ani pentru a include din ce în ce mai multe cazuri.
Citeşte şi: Cursuri de educare specială a copiilor cu ADHD
"Aceste preocupări sunt preocupante deoarece majorează riscurile de a confundă cazurile de ADHD cu procesele de dezvoltare normale, precum agitaţia sau