Despre Ispas se spune că ar fi fost de faţă la Înălţarea Domnului, iar pentru că acesta era mereu vesel, oamenii se străduiesc ca la Înălţare (28 mai) să fie cu toţii bucuroşi şi binevoitori. Întâlnindu-se unii cu alţii, gospodarii se salută doar cu „Hristos s-a Înălţat! - Adevărat s-a Înălţat!".
Important este că începând de acum nu vor mai fi mâncate ouă roşii, ci produse lactate şi carne de miel. De altfel, femeile împart pentru sufletele celor morţi lapte dulce fiert cu păsat, turte calde coapte pe vatră, ceapă verde şi rachiu. Ciobanii care se vor îngriji de oile oamenilor primesc în dar caş sau chiar câte un miel.
Codrul încărcat de frunză
Tradiţia populară spune că de Ispas vara îşi intră pe deplin în drepturi, iar vitele se satură pentru prima dată în acest an de iarbă proaspătă. Din această bogăţie vegetală a apărut şi vorba populară conform căruia calul se satură doar o dată pe an, la Înălţare, atunci când se eliberează de sub dojana Maicii Domnului. Pentru ca să aibă parte de multe animale în bătătură, gospodarii obişnuiau să taie vârful cozilor vitelor şi să îl îngroape în furnicare, rostindu-se: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!". La Ispas, preoţii şi creştinii mergeau pe câmp şi acolo celebrau slujba, sfinţind apoi câmpurile ca să fie mănoase. În biserică se aşternea fân, iar praporii erau împodobiţi cu flori şi spice de grâu. Şi tot sub semnul bogăţiei stăteau şi târgurile de fete, de unde feciorii îşi alegeau soţiile, ţinând cont atât de frumuseţea şi hărnicia fetei, cât şi de lăzile de zestre care le însoţeau.
Nedeea
Sâmbăta de după Ispas era dedicată petrecerilor săteşti (numite şi nedei). Pregătirile începeau cu o săptămână înainte, atunci când se spoiau pereţii, se curăţau toate lucrurile din casă şi se mătura ograda. Se împodobeau încăperile cu p