Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit patriarhul armean al Ierusalimului, unul din custozii locurilor sfinte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

Patriarhul armean apostolic al Ierusalimului, Preafericitul Torkom al II-lea Manoogian, unul dintre cei cinci custozi ai locurilor sfinte, a decedat, vineri, la vârsta de 93 de ani, potrivit unor surse armene.

Figurã respectatã a Bisericilor creştine din Ţara Sfântã, Torkom Manoogian era în comã din ianuarie 2012, în urma unui accident vascular cerebral, transmite Agerpres.

Ales al 96-lea patriarh armean al Ierusalimului în 1990, el a condus comunitãţile armene ortodoxe din Israel, Teritoriile palestiniene şi Iordania, aminteşte AFP.

Patriarhul se nãscuse pe 16 februarie 1919 într-o tabãrã de supravieţuitori ai genocidului armean la Baquba, la nord de Bagdad. A fost hirotonisit preot în 1939, dupã ce a studiat teologia la seminarul din Patriarhia armeanã Sfântul Iacob din Ierusalim.

El a plecat apoi în Statele Unite în 1946 pentru a deveni episcop armean de New York şi primat al eparhiei de est a Bisericii Armene din America de Nord, fiind totodată cunoscut la Ierusalim pentru cultura şi pasiunea sa pentru muzicã.

Biserica Ortodoxã Armeanã din Ierusalim, o fraternitate monahalã, exercitã în comun custodia locurilor sfinte împreunã cu Biserica Ortodoxã Greacã şi Biserica latinã, precum şi cu Bisericile siriacã şi coptã.

Numãrul de armeni ce trãiesc la Ierusalim este estimat astãzi la 2.000. Potrivit unor estimãri, ei erau 16.000 în 1948, în momentul creãrii statului Israel. Prezentã în Ţara Sfântã încã din secolul al cincilea, aceastã comunitate cultivatã de negustori trãieşte într-unul din cele patru cartiere ale oraşului vechi.

Funeraliile patriarhului Manoogian vor avea loc pe 22 octombrie la cimitirul armenesc de pe Muntele Sion din Ierusalim.

Succesorul sãu va fi ales de membrii frãţiei monahale armene în patruzeci de zile. Noul ales trebuie sã fie aprobat de Israel şi regele Iordaniei. Între timp, interimatul este asigurat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 47 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 24 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°