România are unul dintre cele mai scăzute niveluri ale cheltuielilor de protecţie socială din Europa. Ne găsim la jumătate din media zonei euro în ce priveşte ponderea în PIB a cheltuielilor de protecţie socială (14% faţă de 27%) şi la 60% din media zonei euro în ce priveşte ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB (7,4% faţă de 12,4% – date pentru 2008). Mai mult, în valori absolute, România are cele mai mici cheltuieli de protecţie socială pe cap de locuitor din UE, şi anume 339 de euro anual, de 20 de ori mai puţin decât media zonei euro. Deşi aceste cheltuieli s-au dublat după 2004, ele rămân cele mai mici din Europa, mai mici chiar şi decât ale vecinilor bulgari. La paritatea puterii de cumpărare, dat fiind nivelul mai mic al preţurilor din România, cheltuielile de protecţie socială sunt doar de cinci ori mai mici decât media zonei euro. Totodată, cheltuielile cu ajutorul de şomaj au o pondere de cinci ori mai mică în totalul cheltuielilor de protecţie socială, în România faţă de UE.
România nu are, aşadar, cheltuieli mari de protecţie socială, prin comparaţie cu UE. Nu se poate afirma că protecţia socială prea ridicată reprezintă cauza decalajului de competitivitate dintre România şi UE.
Poate că aceste cheltuieli sunt mari prin comparaţie cu veniturile bugetare, dar aceasta este mai degrabă o problemă de colectare a veniturilor şi de calibrare a sistemului de taxe şi impozite decât o problemă a nivelului protecţiei sociale.
Într-un studiu recent pe care l-am coordonat în cadrul unui program cu finanţare europeană, am analizat cum sunt folosiţi banii pentru protecţie socială raportat la nevoile beneficiarilor.
Un aspect interesant este acela că şomerii şi pensionarii au şi alte surse de venit importante, în afara prestaţiilor sociale. Pensia reprezintă mai puţin de 50% din venit pentru o treime din pensionari, iar ajutorul de şomaj re
