Foto: Karina Knapek / Intact Images Guvernul a aprobat o hotărâre de guvern prin care consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, vor oferi pensionarilor alimente la preţ redus. Este vorba despre aşa-numitul coş de solidaritate în care va intra o serie de alimente de bază, făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, dar şi alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate, stabilite de Consiliul Judeţean sau, după caz, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Problema o reprezintă faptul că este aproape imposibil ca un Consiliu Local să poată achiziţiona, depozita, sorta şi distribui pensionarilor aceste produse la preţuri mai mici decât cele practicate de marile lanţuri de retail. Acestea au distribuţia şi vânzarea optimizate la maximum, având în vedere cantităţile mari pe care le achiziţionează şi logistica de care dispun. Un astfel de programul de distribuire către pensionari a unor produse alimentare de bază la preţuri reduse a mai fost încercat fără succes sub forma magazinelor „Economat”.
Aşa că proiectul aprobat de Guvern seamănă a pomană electorală. Mai mult, produsele alimentare pe care Guvernul vrea să le vândă pensionarilor la preţ redus vor fi livrate acestora, săptămânal, prin firme special înfiinţate de autorităţile locale, care vor cumpăra alimentele prin licitaţie şi vor percepe un adaos comercial care să acopere cheltuielile aferente, se arată în proiectul Guvernului, citat de Mediafax.
Consiliile Locale şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, inclusiv cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, vor trebui să-şi înfiinţeze firme sau să-şi extindă obiectul de activitate al societăţilor existente, pentru derularea activităţilor de comerţ cu produse alimentare de bază exclusiv către pensionari. Aceste firme vor trebui să negocieze cu producătorii nişte preţuri mai mici decât marile la