Apartenenţa la UE şi NATO e un substitut, o umbrelă, o oportunitate poate, dar noi cine suntem şi care e misiunea neamului nostru aici, pe pământ?
Am urmărit zbaterile echipei României din meciul cu Grecia şi mă gândeam cât de bine se reflectă până şi în fotbal caracteristicile noastre ca popor. Cum ”funcţiona” echipa, aşa ”funcţionează” întreaga societate românească: entropic, dezarticulat, heirupist, improvizat, de la alcătuirea echipei şi până la declaraţiile de după meci, care ”coafau” partida, de parcă jucasem ceva, eram şi noi în rând cu lumea... Numai gura de noi, un antrenor barbugiu, nişte gloabe împotmolite de jucători, care nu păreau să ştie ce sport practică, şi mii de fani în tribune, în frunte cu marele Gino, cel cu spatele îndoit de susţinere politică.
Ei bine, cam aşa funcţionează şi economia, şi societatea noastră mioritică, hiperpolitizată. Cei de la guvernare nu mai ştiu cine cu cine sunt aliaţi, atâta ştiu: să mărească impozitele şi taxele, ceea ce se poate constitui într-o pierdere de competitivitate teribilă pentru ceea ce numim ”economia românească”. Aveam o părere bună despre Liviu Voinea, economist serios, cu operă, aproape ca Dăianu. Numai că practica i-a compromis pe amândoi, nedorind să se supună opiniilor lor teoretice. Cum să fii ministrul bugetului şi să te trezeşti în noiembrie că nu mai ai bani, după ce tot anul ai împrumutat de la bănci private milioane bune de euro? E antieconomic. De când au mărit povara fiscală, cresc încasările mai ceva ca atacurile (de panică) ale lui Marica.
Cum să pui la ANAF un individ de la vămi, când se ştie ce evaziune şi contrabandă e pe-acolo. Asta înseamnă să creezi probleme, nu să rezolvi, decât poate pentru clienţii politici, altfel nu văd pentru ce să fie menţinut. Dacă am reduce evaziunea şi contrabanda la nivelul mediei europene, nu am mai avea nevoie de împrumuturi, privatizări