Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut de an şcolar, cu scandal. Inspectoratul este acuzat că numeşte directorii de şcoli în funcţie de interesele proprii

Publicat in Adevarul, luni 13 septembrie 2010 ·

Numirile se fac fără să se ţină cont de alte argumente, precum nivelul de pregătire sau experienţa. Fostul director al Şcolii Valea Părului spune că retrogradarea sa, odată cu pierderea personalităţii juridice de către unitatea pe care o conducea, s-a făcut fără o justificare legală.

Profesorul de istorie Marius Bucur a fost directorul şcolii din satul Valea Părului, comuna Beceni, din 2006, până la debutul acestui an şcolar. La revenirea din concediu a fost informat că şcoala sa pierde personalitatea juridică şi intră sub autoritatea şcolii dintr-un sat vecin, Dimiana. Doar activitatea administrativă se mută în birourile celeilalte şcoli, nu şi activitatea de la clase . Prin această decizie, Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a dorit reducerea cheltuielilor prin eliminarea unor jumătăţi de normă de secretar, bibliotecar şi desfiinţarea unui post de director.

ISJ a făcut alegerea între cei doi directori pentru şcoala devenită coordonatoare administrativă şi a decis să-i ofere continuitate celui de la Dimiana. De partea cealaltă, directorul de la Valea Părului spune că s-a ales cu retrogradarea fără o justificare legală, mai ales că alegerea s-a făcut între un director cu contract de manageriat până în 2011, în cazul său, şi un altul care fusese numit cu delegaţie, cel de la Dimiana.

„Un aspect deranjant este şi că au ales director un institutor şi nu un cadru cu studii superioare. Apoi, noi avem 290 de elevi, doar cu cinci mai puţin decât în partea cealaltă şi cu performanţe mai bune la olimpiadele şcolare", spune Marius Bucur.

Acesta a cerut lămuriri însă ISJ nu i-ar fi spus decât că a ţinut cont de sugestia consiliului local Beceni.

„Din cele patru şcoli cu personalitate juridică, a trebuit să lăsăm doar două, iar noi am ales Liceul Beceni şi şcoala Gura Dimienii, pentru că aşa era şi înainte. Numirea directorilor, însă, e trea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 45 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°