Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru francezi luaţi ostatici de Al-Qaida în Niger au fost eliberaţi după trei ani de detenţie

Publicat in Press Alert, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Ultimii patru ostatici francezi angajaţi ai Areva şi ai unei filiale a Vinci, răpiţi în Niger de Al-Qaida Maghrebului islamic (Aqmi), au fost eliberaţi după trei ani de detenţie şi au ajuns ieri pe aeroportul din Niamey. Cei patru bărbaţi care au fost răpiţi în 2010, păreau slăbiţi însă în state bună, conform corespondentului AFP, scrie Mediafax.

Thierry Dol, Daniel Larribe, Pierre Legrand şi Marc Feret se vor întoarce astăzi în Franţa, a declarat anturajul ministrului francez de Afaceri Externe Laurent Fabius. Cei patru foşti ostatici au fost primiţi într-un salon de onoare al aeroportului din Niamey de preşedintele nigerian Mahamadu Issufu, însoţit de Fabius şi ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian. Anunţul eliberării lor a fost făcut anterior de preşedintele francez Francois Hollande, aflat în Slovacia.

“Vreau să vă transmis o veste bună. Am aflat de la preşedintele Nigerului că cei patru ostatici din Sahel, ostaticii din Arlit, au fost eliberaţi”, a declarat Hollande într-un discurs la Bratislava. Foştii ostatici au sosit la Niamey cu puţin înainte de ora 19:00 (20:00 ora României), conform anturajului ministrului Afacerilor Externe, Laurent Fabius.

La 16 septembrie 2010, şapte persoane – cinci francezi printre care o femeie, un togolez şi un malgaş – au fost răpiţi la Arlit, locaţie de extracţie a uraniului din nordul Nigerului. La 24 februarie 2011, cetăţeana franceză, Francoise Larribe, soţia lui Daniel, precum şi togolezul şi malgaşul au fost eliberaţi “pe teritoriul nigerian”. La 21 martie în acelaşi an, Aqmi a cerut “cel puţin 90 de milioane de euro” pentru eliberarea celor patru francezi ţinuţi încă ostatici, cerere respinsă de Franţa. După aceste eliberări, şapte francezi sunt încă ostatici în lume: doi în Sahel, unul în Nigeria şi patru în Siria. “Mă gândesc la cei şapte ostatici”, a afirmat Hollande, “vreau să ştie acest m

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 25 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 52 minute
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 6 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°