Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ridzi deschide drumul spre Năstase

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 25 iulie 2009 · · ·

Ieri, Monica Ridzi a fost la un control cardiologic la Fundeni. Îi e clar că Parlamentul nu o va apăra, ceea ce, pentru prima oară, se va întîmpla şi în cazul Năstase

Sistemul nu e perfect. Ra­­­pi­­­di­ta­tea cu care cazul Ridzi s-a derulat a luat pe nepre­gătite matricea de deturnat bani publici. Insistenţa presei, veghea pu­­­bli­­­cu­lui şi munca autorităţilor statului, de la Parlament la Garda Financiară şi de la DNA la Oficiul împotriva Spălării Banilor, au creat o breşă.

“Gras şi bagatelizat”

Pe poartă va intra în curînd “cel mai gras şi bagatelizat pînă acum”, după caracterizarea unei surse autorizate, dosar de corupţie. Cel al lui Adrian Năstase. “Faţă de cazul Ridzi, cazul Năstase este un compendiu. Nu doar ca întindere, dosarul Ridzi are 1.600 de pagini, cel al lui Năstase tomuri întregi, ci şi ca savoare şi gravitate.

Milionul de dolari noi nouţi

În cazul fostului premier exis­tă indicii care amestecă uriaşe mi­­­­­ze financiare cu poveştile unei cleptomanii de detalii nevero­simile.

Sînt mărturii care susţin că dosarele, care au fost respinse fără ca măcar să fie deschise de Parlament, vorbesc despre un milion de dolari “care miroseau a noi, atît de noi încît ştampila seacă de sortare se vedea încă pe ei”. Dar şi de note de plată la gaze sau lumină pe care le plătesc anumite firme. Everest şi Piaţa Sudului între aceleaşi coperţi.

“Doar un idiot ar mai putea spune acum că acest «dosar» este «blocat» în Parlament. Acest «dosar», după votul Parlamentului, nu mai există”

Adrian Năstase, ieri, pe blogul său

Sute de tablouri?

“Cînd a dorit să mute în de­­­­ri­­­zoriu cazul, Năstase i-a invitat pe jurnalişti în casa din Zam­baccian. Dar la e­­­­ta­­­­­jul a­­­­les de el. De ce nu i-a dus şi în pivniţă sau sus, la ultimul nivel, ca să vadă sute de tablour

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 8 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 21 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 21 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 50 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°