Salut ediţia a patra a cărţii „Analize medicale explicate“, o lăudabilă iniţiativă a dnei dr. Ioana Soare, prezentată în nr. 28, din 10 iulie 2009, al „Vieţii medicale“. Deşi există o pleiadă de site-uri pe internet care tratează interpretarea analizelor de laborator, din care multe în limba română, lucrarea se adresează acelora care preferă informaţia din paginile unei cărţi celei în format digital. (...)
Primul lucru care trebuie spus despre interpretarea analizelor de laborator este că aceasta ar trebui făcută de medic, preferabil de cel care a recomandat efectuarea analizelor respective, şi prin corelarea tuturor datelor obţinute anamnestic, prin examen clinic, explorări funcţionale şi de imagistică, adică de întreaga suită de informaţii care duc la stabilirea unui diagnostic.
Cu toate acestea, faptul că analizele medicale sunt prezentate într-o formă numerică şi sunt însoţite obligatoriu pe buletinul de analize de intervalul de referinţă duce, adesea, la interpretarea lor simplistă, prin comparaţie cu limitele acestui interval. Vorbim despre „interval de referinţă“ şi nu despre „valori normale“, deşi între aceste noţiuni se pune adesea semnul egalităţii. Prin urmare, asistăm de multe ori la un raţionament de genul: „Mi-a ieşit glicemia mare, 120 mg/dl, deci am diabet şi trebuie să încep să mă tratez“. Sau reversul: „O glicemie mare nu înseamnă neapărat diabet, du-te, dom’le, şi repetă la încă două laboratoare şi vorbim pe urmă“.
Aşa cum remarcă şi autorul recenziei, semnat dr. M. M., repetarea analizelor în mai multe laboratoare şi compararea rezultatelor este o practică destul de răspândită, din păcate, şi pe care o consider dăunătoare atât pentru pacient, cât şi pentru clinician şi laborator.
În afară de cazul în care pacientul prezintă într-adevăr o afecţiune (cunoscută sau nu) care duce la modificarea analizelor de laborato