Instituţiile bancare se pregătesc de Sărbători cu oferte tot mai atractive. Cele mai multe promoţii desfăşurate de bănci în această perioadă se axează pe produsele de economisire, ale căror dobânzi au ajuns la cote record. Deşi mai este o lună şi jumătate până la Sărbătorile de iarnă, băncile au început să pregătească tot mai multe campanii promoţionale. Dacă finalul lui 2007 abunda în oferte la credite, în acest an, băncile aduc în prim plan produsele de economisire, ale căror dobânzi depăşesc 12% pe an.
Depozitele bancare, în prim plan
Cei care îşi fac, până la finele anului, un depozit în lei pe trei luni la Raiffeisen Bank pot câştiga zilnic 100 de euro şi lunar o excursie la Viena. În funcţie de suma depusă, dobânda variază între 11,5 şi 12,8% pe an.
Şi Volksbank a lansat o promoţie la depozitele în lei şi euro. Pentru un depozit în euro constituit pe un an, banca plăteşte o dobândă de 6,3% pe an, iar pentru unul în lei pe trei luni este de 10,50%. Bank Leumi oferă până la finele lunii posibilitatea de a primi în avans dobânda la depozitul pe şase luni.
MKB Romexterra Bank oferă în perioada 7 octombrie - 30 noiembrie, o dobândă de 12,12% pe an pentru depozitele în lei şi 6% pentru cele în euro. Tot până la finele lunii, OTP Bank oferă pentru depozitele aniversare constituite în luna noiembrie o dobândă promoţională, mai mare cu 0,5%.
Pentru cei 15 ani de existenţă, Banca Transilvania dezvoltă un depozit aniversar în euro pe 3 + 3 luni. Dobânda fixă acordată este de minim 6 % pentru economiile în euro.
Conturile curente au dobânzi de depozite
Nici conturile curente nu au fost lăsate deoparte, băncile majorând dobânzile până la nivelul celor de la depozite. Pireus Bank promovează contul de economii Ideal printr-o campanie promoţională desfăşurată până la finele an