Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patroana de la Nana Club, din scandalul „Sexgate de Cluj“, s-a gândit la avocatură

Publicat in Adevarul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Natalia Horje, patroana fostului local Nana Club, inculpată într-un dosar de proxenetism şi trafic de minore, spune că de când a început procesul a luat în calcul varianta să se înscrie la facultatea de drept.

Dosarul „Sexgate de Cluj" a avut un nou termen astăzi, când şapte fete s-au prezentat la audieri. La Tribunalul Cluj a fost şi Natalia Horje, inculpata din dosar, care s-a resemnat cu gândul că procesul va mai dura luni bune. „N-am ce să fac, asta e, am pierdut pe multe părţi din cauza procesului, dar pe de altă parte am evoluat în alte chestii. La un moment dat m-a bătut gândul să fac facultatea de drept, deja devin expertă în toate procedurile. Astăzi au venit alţi martori, dar chiar nu ştiu cât va dura, oricum până anul viitor durează procesul", crede Natalia Horje

Cei şapte pitici ai Nanei

La audierile de astăzi s-au prezentat şapte fete care au avut legătură cu Nana Club. Una dintre ele spune că e şi ea curioasă să afle de ce a fost citată ca martor. „Eu nu am lucrat acolo, nici măcar n-am fost în barul ăla. Nu o cunosc pe Natalia Horje, nici pe fetele care sunt aici. Sincer şi eu vreau să aflu de ce sunt citată, n-am nicio legătură cu treaba asta", spune Alina, una dintre martorele din proces.

CITEŞTE ŞI:

Bordel de lux pentru mahări, politicieni şi VIP-uri

Sexgate de Cluj: Matroana de la Nana Club, în faţa judecătorilor (FOTO)

De cealaltă parte, alte fete prezente la audieri au spus că sunt etichetate degeaba. „Nu mai are voie o femeie să iasă cu un bărbat să bea un Chivas sau un Jack că înseamnă că s-a şi întâmplat ceva", susţine una dintre fostele angajate ale Nana Club. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, de la sfârşitul anului 2004 şi până în 2006, Natalia Horja, în vârstă de 36 de ani, a racolat circa 20 de tinere, printre care şi minore, pentru a întreţine relaţii sexua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 36 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 14 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°