Bolnavii din spitalele din Găeşti şi Pucioasa sunt în pericol în cazul unui incendiu. Este constatarea pompierilor în urma unor controale, care au descoperit că spitalele nu au condiţii pentru evacuarea de urgenţă a pacienţilor.
Spitalul Orăşenesc Găeşti: nu se asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor pe timpul cât activitatea normală este întreruptă, se exploatează instalaţii electrice cu deficienţe (corpuri de iluminat suspendate direct în conductorii electrici de alimentare şi pozaţi necorespunzător), nu s-a asigurat montarea sistemelor acustice/optice pentru alarmare în caz de incendiu, pe nivele. De asemenea, şeful SPSU nu este atestat potrivit metodologiei elaborate de IGSU şi nu este avizat sectorul de competenţă al SPSU de către ISU – amendă 1.500 de lei.
Spitalul din Găeşti a mai fost în centrul atenţiei, anul trecut. Mai mulţi maidanezi au fost pozaţi pe holurile spitalului din Găeşti, sub nasul cadrelor medicale. Mai mult, patrupedele păzesc şi acum uşa de la intrarea în camera de urgenţe şi sunt hrăniţi de medici. Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa, cum ne-am obişnuit, a anunţat că va face un control, însă rezultate întârzie să apară.
Spitalul Orăşenesc Pucioasa: nu funcţionează grupul electrogen din dotare conform prescripţiilor tehnice (nu se face cuplarea automată în cazul întreruperii curentului electric). De asemenea, şeful SPSU nu este atestat potrivit metodologiei elaborate de IGSU, amendă 1500 de lei.
Probleme mai au şi câteva primării din judeţ, care nu şi-au desfundat şi curăţat şanţurile şi podeţele şi care au primit avertismente din partea ISU Dâmboviţa.