Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Bruneiului, obligat de fratele său, sultanul, să îi înapoieze hoteluri, case, bijuterii, tablouri

Publicat in Gandul, vineri 9 noiembrie 2007 ·

Unul dintre cele mai lungi şi mai faimoase procese din lume a ajuns în sfârşit la final. E oficial – sultanul Bruneiului a avut câştig de cauză asupra fratelui său mai mic, Prinţul Jefri, mai cunoscut publicului sub porecla de „prinţul Playboy”. Viaţa extrem de costisitoare a acestuia pare să îl fi ajuns din urmă – tribunalul a decis că trebuie să-i înapoieze fratelui său, sultanul, circa 1 miliard de dolari. Procesul şi mai ales verdictul au uimit întreaga lume. Nu că prinţul ar fi vreun sărăntoc.

Printre posesiunile sale se numără mai multe hoteluri, un yacht de 50 de metri, un Airbus de 12 milioane de dolari, tone de marmură. Iar „modesta” locuinţă a prinţului (de altfel şi vizir al Bruneiului) întrece orice imaginaţie: periile de curăţat toaleta sunt de aur, mânerele de la uşi sunt încrustate cu diamante, la fel şi jenţile automobilului său.

Jocul de Monopoly pe viu s-a terminat însă. Jefri va trebui să dea înapoi două hoteluri, trei case, diamante, tablouri celebre şi de restul...cărămizi de dolari. Disputa de familie durează încă din anii 80 – 90, când prinţul a prezidat agenţia de investiţii a Bruneiului, stat cu rezerve mari de petrol. În acea vreme, din fondurile agenţiei, au dispărut nu mai puţin de 40 de miliarde de dolari. Destinaţia lor oficială – „transferuri speciale”. Din această sumă, s-a aflat ulterior, fratele cel mic al sultanului şi-a luat partea leului (14 miliarde), 4 miliarde i-a dat sultanului şi 4 miliarde pentru „scopuri guvernamentale”. Au mai rămas 14 miliarde de care nimeni nu mai ştie nimic.

Cert este că în 2000, prinţul (cândva fratele favorit al sultanului) a fost dat în judecată de Agenţia de Investiţii din Brunei pentru deturnare de fonduri. Nu este nici un secret cine a declanşat procedura – Sultanul este atât premier, ministru al Apărării, ministru de Finanţe, cât şi comandant al forţelor armate, lider spiritu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 57 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 35 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 27 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 28 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°