Peste o atât de lungă scrisoare care, serios vorbind, mi-a luat, ca s-o parcurg, pe puţin o jumătate de zi, aş fi lăsat să se aştearnă tăcerea, dar aţi pus în plic şi un fragment, bogat şi el în pagini, captivant la lectură, din ceea ce dvs. spuneţi că ar fi cartea I-a a Cântecelor nordului mic. Sunteţi stăpânul absolut al unei lumi excepţionale, pe care vă străduiţi s-o transcrieţi. Materia însă trebuie stăpânită cu nervi auctoriali de fier, cu o atenţie mărită la stilul propriu. Poeticul nu deranjează, ci doar o oarecare dezordine măruntă şi o învălmăşeală cu de toate. Poate să pară o impietate, dar mie mi se arată că direcţia în care mergeţi este către un orizont extrem de ambiţios (Şt. Bănulescu? M. Cărtărescu?) lucru care vă cere o mare disciplină în elanuri. Consistenţa îngerului cu care vă luptaţi vă poate sufoca şi vă poate frânge oasele în confruntarea ce nu seamănă deloc a îmbrăţişare. Mistreţ înfometat fiind, şi locuitor încă în mlaştini bântuite de foame, nu priviţi la caii albi care trec uneori dincoace, altfel decât ca la o privelişte salvatoare! Hrana aceasta pură, ştiţi şi dvs. atât de bine, nu trebuie omorâtă. Ca şi foamea care vă mistuie, ea trebuie, ca dar ce se găseşte şi se oferă sufletului, transcrisă cu evlavie. În altă ordine de idei, nu vă mai plângeţi de lume, de oameni, de circumstanţe, de condiţii. E pierdere de timp. Nu sunteţi scutit de vinovăţia şi neputinţele care ne copleşesc pe toţi, şi nici de vinovăţia de a vă simţi, doamne fereşte, cândva un învins. Talentul pe care îl aveţi vă creează frumoase obligaţii chiar şi faţă de semenii care credeţi acum că vă deranjează. (Mirel Floricică, Galaţi)  Încrederea omului în sine însuşi, în valoarea lucrurilor la care visează, în perspectiva luminoasă a speranţelor sale şi în ajutorul de la Dumnezeu contează enorm în găsirea şi menţinerea luminii interioare. Poate prea sentimental şi iubitor d