Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu s-a investit pentru cîrnaţi!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 20 iunie 2011 ·

Cum se va comporta Primăria cînd va avea bani de luat, nu de dat, din National Arena?

Primăria din Gdansk a organizat licitaţie pentru a atribui numele stadionului construit pentru Euro 2012. În schimbul a 35 de milioane de euro, arena se va chema, timp de cinci ani, PGE, acronimul unei companii producătoare de electricitate şi gaz metan. Un fel de ENEL plus Transgaz al lor. Pe stadionul din Poznan, se fac deja vizite plătite la stadionul abia terminat. La început, doar o dată, apoi, la cererea publicului, de două ori pe săptămînă.

National Arena (titlu în lucru?) se afla abia pe trei sferturi gata cînd şi-a deschis porţile, în aprilie, pentru 20.000 de bucureşteni. Metode de a recupera, cel puţin, investiţia în primul nostru stadion Elite există. Important este ca banii să ajungă înapoi la bugetul de stat. Stadionul va fi deţinut de Primărie şi gospodărit de o firmă, care se va ocupa de gestionarea arenei, de la tarabe la scena pentru concerte, de la chioşcurile de răcoritoare la parcări.

Numele firmei nu se cunoaşte, deocamdată, pentru că nu s-a organizat încă licitaţie. Într-o emisiune TV, primarul Oprescu dă vina pe Consiliul General, care a amînat de două ori fixarea unei date. Şi adaugă că va fi o “licitaţie internaţională”. Ca orice funcţionar de rang înalt, edilul Capitalei este supus unor presiuni specifice: “Au început unii deja cu «vreau magazinul ăla pentru cîrnaţi!», «vreau şi eu magazinul de muştar!»”.

Lucru hotărît, 234 de milioane de euro (parţial explicaţi), cît a costat stadionul, cu tot cu acte adiţionale, nu vor fi amortizate din cîrnaţi, fie ei şi de Cartea Recordurilor. Atribuirea contractului de gestionare a National Arena reprezintă o miză mult mai consistentă. Atît pentru primar, cît şi pentru angrenajul de interese numit Consiliul General.

Normal ar fi ca atribuirea să se facă printr-o licitaţie. Dar, în ciuda i

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°