Lavinia Mariana Rusu a fost repusă în funcţia de manager al Spitalului Judeţean… până la noi dispoziţii
Economista Mariana Lavinia Rusu (foto) a revenit la conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în locul ing. Ioan Munteanu, prin ordin de ministru. Ea şi-a reluat postul după ce Curtea de Apel Braşov a suspendat Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice de revocare din funcţie din 18 iunie. Decizia rămâne valabilă cel puţin până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ. O dată cu readucerea ei pe post, ing. Ioan Muntean a fost revocat din funcţie. Mariana Rusu a acţionat în instanţă decizia ministrului de revocare din funcţie, pe motiv că evaluarea competenţelor sale de manager nu a fost făcută corect. „Acesta, practic, a fost un demers pentru a-mi reabilita imaginea. Am depus contestaţie vizavi de rezultatul evaluării, care a fost făcută denaturat şi viciat. Anterior acestei evaluări, eu am cerut Direcţiei de Sănătate Publică renegocierea indicatorului cu medicamentele, deoarece aveam deja un alt buget, iar cheltuielile erau pe alte baze. Direcţia nu a aprobat această cerere, drept urmare nu m-am prezentat la evaluare. Evaluarea mea s-a făcut în lipsă, fiind notată cu 0”, a explicat, ieri, managerul Spitalului. În 5 mai, când ministrul anunţa care sunt managerii demişi, Mariana Rusu afirma că nu va face contestaţie. „Nu voi depune contestaţie, accept decizia. Nu se poate să stai în fiecare zi cu sabia deasupra capului într-un loc în care este clar că ceilalţi nu te vor. Nu stau legată de un scaun”, a declarat economistul Mariana Rusu, la acea vreme.
Haos la Spitalul Judeţean
Ordinul Ministrului de renumire a fostului manager vine într-un moment de continuă schimbare la unitatea spitalicească. Mariana Rusu a fost demisă în luna mai de la conducerea Spitalului. În locul său a fost numit in