(spune Betivul de cuvinte) Ce poţi face într-o superbă dimineaţă de duminică. În ianuarie. Când afară miroase a primăvară (cam devreme după umila mea părere), cerul e albastru, soarele străluceşte, păsărelele ciripesc. Mai leneveşti în pat gândindu-te că e ultima zi de week-end şi de mâine intri iar în monotonia birou-casă? Nu! Îţi iei consoarta de mână într-o plimbare romantică prin parc? Nu! Îţi iei aceeaşi consoartă, de aceeaşi mână, într-o perindare la fel de romantică prin faţa vitrinelor (remuneraţie mică… după buget). Nu! Urlă în tine conştiinţa de bun creştin şi te duci la biserică. Cel puţin asta am făcut eu duminica asta. Poate am adormit cu televizorul deschis şi, cum am somnul mai agitat, am dat din greşeală pe Trinitas (cine ştie ce mesaje subliminale am recepţionat). Sau poate, bombardat de atâtea subiecte despre iminentul sfârşit al lumii, m-am gândit să nu mă prindă meteoritul\cutremurul\invazia extraterestră\războiul nuclear\ciuma\bubulii\şerpilenii şi alte catastrofe fără un suflet curat, pur şi imaculat. În orice caz, oricare ar fi fost cauza, efectul a fost următorul: m-am îmbrăcat frumos şi am purces către un loc în care să mă uşurez de tot ceea ce păcătuisem cu gândul, cu vorba sau cu fapta. Considerând că mulţimea păcatelor e direct proporţională cu importanţa locaşului de penitenţă m-am îndreptat către Mitropolie. Nu am putut să nu remarc imensa antenă parabolică din curtea bisericii. Până şi Dumnezeu a înţeles importanţa comunicaţiilor prin satelit. Oare are şi cont pe Facebook? Parcă îl şi vad în faţa calculatorului verificând inboxul de la adresa de mail. Is curios dacă rugile mele intră la spam. Cred că şi prin Rai or fi probleme cu disponibilizările. La ce îţi mai trebuie o armată de arhangheli şi îngeraşi să îi pui la curent pe bieţii muritori cu ultimele Tale decizii, când poţi da un mesaj pe Twitter?! Încerc să îmi şterg din minte a