Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupa de teatru cu repertoriu si stagiune, la Palatul Copiilor

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 24 februarie 2012 ·

Palatul Copiilor a lansat ieri un proiect cu scopul de a-i pune in valoare pe elevii talentati la teatru, dar si de a-i educa pe ceilalti, ca public al spectacolelor de teatru. „«Educatie prin teatru» este un proiect unicat la nivel national, pentru care avem ca parteneri Inspectoratul Scolar si Consiliul Judetean al Elevilor. Proiectul nostru se inscrie in genul de actiuni care sprijina imbunatatirea calitatii procesului instructiv-educativ. Totodata, dorim sa promovam lucrari ale genului, apartinind unor autori nationali, dar si universali, dar sa ii promovam si pe elevii nostri, care se pregatesc cu profesori profesionisti, dar nu joaca nicaieri, cu exceptia citorva concursuri, la care au un timp limitat de prezentare. Noi le oferim aceasta ocazie: sa joace. De asemenea, s-ar putea sa le atragem atentia celor de la Teatrul National, de la Opera sau de la «Luceafarul» si sa avem in distributia unor spectacole copii de la Palat. Una peste alta, noi vrem sa intram in sufletele copiilor, sa-i educam sa vina la teatru", a precizat Constantin Serban, director al institutiei. Coordonatorii proiectului au stabilit deja spectacolele pe care le vor prezenta intr-o prima stagiune, in sala de spectacole a institutiei, care are o capacitate de 114 locuri. La solicitarea gradinitelor sau a scolilor, prescolarii si elevii cercului de teatru de la Palat vor putea performa si in spatiile puse la dispozitie de acestea. Ca propunere, biletul ar costa 3 lei, acest pret urmind sa fie fixat in consiliul de administratie al insitutiei, cu aprobarea Asociatiei Parintilor. Ana Hegy, unul dintre profesorii care formeaza micii actori de la Palat, a pregatit pentru aceasta stagiune in principal spectacole cu substrat educativ. „Am o piesa «Tara lectiilor neinvatate», o poveste fantastica in care personajul principal e Petra, o eleva in clasa a IV-a. Indemnata de cartile si jucariile ei, ea p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°