Senatorul de Illinois se gândeşte deja la confruntarea cu John McCain Victoria la limită a lui Hillary Clinton în Indiana i-a determinat, din nou, pe membrii marcanţi ai Partidului
Senatorul de Illinois se gândeşte deja la confruntarea cu John McCain
Victoria la limită a lui Hillary Clinton în Indiana i-a determinat, din nou, pe membrii marcanţi ai Partidului Democrat să-i ceară retragerea din cursă.
Alegerile primare din Carolina de Nord şi Indiana nu au adus, aşa cum se aşteptau analiştii, un deznodământ clar în tabăra democraţilor. În timp ce victoria lui Barack Obama în Carolina de Nord a fost clară (57% faţă de 43%), cele doar 23.000 de voturi în plus obţinute de Hillary Clinton în Indiana nu o ajută prea mult în disputa pentru nominalizare.
În ciuda victoriilor din lunile martie şi aprilie din statele mari (Ohio, Texas, Pennsylvania), fosta primă doamnă pare să fi pierdut ultima şansă de a se apropia de Obama, atât în ceea ce priveşte numărul de delegaţi, cât şi votul popular. Iar cele şase state mici în care nu s-au desfăşurat încă alegeri nu pot schimba prea mult situaţia, ele neputând să ofere decât 217 delegaţi în total.
"Dacă nu apare vreun eveniment major, Obama poate fi liniştit şi se poate considera candidatul Partidului Democrat", a precizat William Gaston, fost consilier al preşedintelui Bill Clinton, în prezent politolog la Institutul Brookings.
Hillary nu se lasă
"Hillary nu a obţinut un rezultat suficient de bun în Indiana pentru a avea argumente să pretindă că ea trebuie să fie aleasă", a explicat şi Elliot Barky, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Purdue din Indiana. Daniella Gibbs Leger, fostă colaboratoare a democraţilor, nu o vede însă pe Hillary abandonând cursa. Gibbs apreciază că ea va încerca să-i convingă pe superdelegaţi să voteze în favoarea ei.
Republicanii au de câştiga