Lume multă şi hămesită:
- Ce se dă?
- O lovitură de stat.
Capitolul unu. Fără strigături! Nu uita: "ieşi afară" e o tautologie. Ca şi "coboară jos". "Vrem salarii decente" e un oximoron.
O lovitură de stat - când se dă - se dă mai pe muteşte. (Când se ia, atunci se vociferează). N-o anunţa la televizor, n-o dezbate în talkshowuri. Rişti să se prindă până şi Geoană ce urmăreşti.
Capitolul doi. Fără caschetă se cheamă lovitură de stat. Cu caschetă se cheamă puci. Nu e bine să-ţi arunci cascheta, fiindcă semeni confuzie.
Capitolul trei. Lasă la o parte timiditatea! Şi tu poţi da o lovitură de stat reuşită. Totul e să nimereşti ziua în care e cineva la Palatul Cotroceni, altfel n-o să afle nimeni niciodată.
Capitolul patru. Ţine-te departe de personaje haute couture care creează derută. Radu Mazăre, echipat de luptă, seamănă ce-i drept atât cu Sandino, şeful nicaraguan al "Micii armate nebune", cât şi cu Castro, când a luat cu asalt fortăreaţa Moncada, dar e un tip paşnic care nu iese de pe catwalk decât să semneze condica la primărie.
Capitolul cinci. Nu orice marş neautorizat se îndreaptă spre o lovitură de stat. Nu orice lider sindical ştie încotro se îndreaptă, cu excepţia lui Marica de la "Dura Lex", care stă pe loc.
Capitolul şase. Nu te baza pe mogul. O să fii cât pe-aci să dai lovitura, dar - pălit simultan de Complexul lui Oedip şi Complexul Electrei - te trezeşti că e de ajuns ca statul-guvernantă să se răstească puţin la el întrebându-l ce vrea şi odată-l vezi că începe să se smiorcăie: "Am şi eu nevoie de puţină dragoste…"
Capitolul şapte. Parcimonie! O lovitură de stat nu se dă toată ziua bună ziua. Altfel rişti ca Puterea să se obişnuiască şi să-i placă.
Capitolul opt. Dacă tot ai dat-o, nu te mai scuza.
Lume multă şi hămesită:
- Ce se dă?
- O lovitură de stat.
Ca
