Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar 12 universitati ar putea primi dreptul de a organiza doctorat

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 29 iulie 2011 ·

Doar 12 universitati ar putea primi dreptul de a organiza doctorat, incepind din anul academic 2011-2012, dupa clasificarea institutiilor de invatamant superior, potrivit unor surse oficiale. "Este vorba despre cele mai performante universitati. Doar acestea vor putea organiza doctorat. Numarul acestora este mic, probabil 12 institutii de invatamint superior vor fi acreditate pentru studii doctorale", au precizat sursele citate. Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) a terminat evaluarea universitatilor si a anuntat ca premiaza instiutiile care accepta fuziunea. Raportul privind evaluarea a fost prezentat expertilor Asociatiei Europene a Universitatilor, "probabil cea mai respectata voce la nivel european", dupa cum afirma autoritatile. Totodata, conducerea MECTS a facut precizarea ca doctoratele aflate in derulare vor continua pina la finalizarea ciclului de pregatire, chiar daca universitatea va pierde din august dreptul de a mai organiza alte doctorate. Mai mult, conducatorii de doctorate de la institutii de invatamint superior, care nu figureaza printre cele 12 universitati, vor putea sa conduca acest tip de pregatire postuniversitara, daca universitatea lor creaza un consortiu cu alte institutii acreditate pentru studii doctorale. Pentru luna septembrie vor fi scoase la concurs 3.500 de locuri la doctorat. Universitatile se clasifica din aceasta vara in trei categorii: universitati centrate pe educatie - care fac numai pregatire de licenta, universitati de educatie si cercetare stiintifica si universitati de educatie si creatie artistica - care fac licenta si masterat si universitati de cercetare avansata si educatie - care fac licenta, masterat si doctorat. Odata cu clasificarea universitatilor incepe si ierarhizarea programelor de studii, dar acest proces ar putea dura insa pana in 2014. "Legea educatiei cere experti internationali

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 14 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum o ora
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 28 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 5 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°