Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condiţii DURE de creditare pentru românii cu venituri în LEI

Publicat in Romania Libera, marți 2 octombrie 2012 ·

Condiţiile de creditare pentru finanţările în valută vor fi mai stricte decât pentru cele în lei, dacă populaţia şi firmele care solicită împrumutul nu obţin veniturile în moneda creditului, clienţii trebuind să demonstreze că pot rambursa sumele chiar dacă moneda naţională se depreciază sever, potrivit Mediafax.

Aceste prevederi sunt incluse într-un proiect de regulament al Băncii Naţionale a României (BNR), care modifică şi completează Regulamentul 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice, cu scopul de a implementa recomandările Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) privind creditarea în valută, emise în septembrie 2011. CERS recomandă autorităţilor naţionale de supraveghere să monitorizeze creditarea în valută şi să ia măsuri în cazul existenţei unor riscuri semnificative la nivelul debitorilor neacoperiţi la riscul valutar.

Astfel, proiectul regulamentului privind unele condiţii de acordare a creditelor se aplică băncilor, instituţiilor financiare nebancare (IFN) înscrise în Registrul special la BNR, instituţiilor de plată şi celor emitente de monedă electronică cu un nivel semnificativ al activităţii de creditare.

Instituţiile de credit supravegheate de banca centrală vor fi obligate să stabilească condiţii mai stricte de acordare şi garantare a împrumuturilor în valută, faţă de cele în lei, pentru populaţia şi companiile care nu sunt protejate de riscul valutar, adică obţin veniturile în altă monedă decât cea a creditului solicitat.

Totodată, pentru această categorie de clienţi, creditorii vor acorda finanţări dacă sunt îndeplinite anumite criterii, stabilite prin reglementări interne, care să demonstreze că solicitanţii ar avea o capacitate foarte bună de rambursare a creditului în valută, chiar dacă moneda naţională s-ar deprecia sever, iar rata dobânzii valutei respective ar creşte.

În acest sens, instit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 41 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT - FOTO

News.ro acum 18 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 4 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°