- „Blifat” la Odeon -
The Official Underground s-ar putea numi noua sală a Odeonului. Redeschisă la final de septembrie după 62 de ani, sala Studio are un look frust, abraziv, din beton, metal, lemn, materiale autentice neprelucrate, în culori naturale, cu multiple spaţii juxtapuse în care se interpun mijloace multimedia, potrivite expoziţiilor de artă contemporană, şi cu un spaţiu de joc modular şi multifuncţional, adaptabil oricărei formule spectaculare. Cu un dansator răsturnat din tavan pe post de mascotă, sala din subsolul Odeonului se vrea o replică subtilă la kitsch-ul standard de fiţă corporatistă de afară (autor: arhitect Răzvan Luscov).
Imaginea frustă a spaţiului a fost potenţată de duritatea primului spectacol: Blifat, un text de Gabriel Pintilei în regia lui Alexandru Mihail despre conflictele de familie ca simptome ale disfuncţionalităţii acesteia. Piesa, a doua a lui Pintilei după Elevator - care a devenit film şi a făcut carieră internaţională, reprezintă o secţiune necosmetizată din realitatea coditiană. O zi de sîmbătă este perfectă pentru această operaţie fără anestezie pentru că toţi „pacienţii” sînt acasă şi nervii sînt întinşi la limită. Disputele sînt minore şi banale, nu profunzimea lor este determinantă, ci continuitatea, permanenta stare conflictuală care se amplifică visceral, glosînd între comic şi tragic, între derizoriu şi definitoriu.
Gabriel Pintilei marşează pe minimalism şi simbolic. Tema se raliază micilor drame urbane, iar familia din text nu se particularizează, ci este reprezentativă pentru o bună parte din societatea românească. Autorul le refuză personajelor dreptul la identitate, mulţumindu-se să le încadreze tipologic : Mama, Tata, Ăla mare, A mijlocie, Ăla micu. În ciuda unei aparente schematizări, familia din Blifat este vie, suferă crîncen de intoleranţă şi practică lacom ascultatul pe la uşi. Starea de
