Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul executiv al UBS a demisionat în urma scandalului fraudei de 2,3 miliarde de dolari

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 septembrie 2011 ·

Oswald Gruebele, directorul executiv al UBS, a demisionat în urma scandalului provocat de frauda de 2,3 miliarde de dolari operată de traderul Kweku Adoboli săptămâna trecută, a anunțat astăzi cea mai mare bancă din Elveția.

Președintele băncii, Kaspar Villiger, a declarat că boardul regretă decizia luată de Gruebele, dar că o acceptă.

"Oswald Gruebele simte că este de datoria sa să-şi asume responsabilitatea pentru incidentul recent privind tranzacţiile neautorizate", a delarat Villiger într-un comunicat. "Aceasta este o mărturie al principiilor sale şi a integrității fără compromisuri."

Sergio P. Ermotti, șeful UBS Europa, va prelua imediat funcția de director executiv interimar până la înlocuirea lui Gruebele.

Gruebel, care se află la conducerea băncii din anul 2009, când a fost mandatat să salveze instituţia de la un colaps iminent, a declarat într-un mesaj transmis angajaţilor că "posibilitatea ca unul din traderii noştri să provoace o pagubă de mai multe miliarde de euro m-a şocat profund. Nu am luat decizia demisiei uşor. Sunt convins că e în cel mai bun interes al băncii să continue cu un nou director executiv".

Banca elveţiană UBS a majorat la 2,3 miliarde de dolari estimările pierderilor cauzate de tranzacţiile neautorizate ale traderului Kweku Adoboli.

Traderul Kweku Adoboli de la UBS, acuzat de o fraudă care a costat banca elveţiană două miliarde de dolari, a efectuat operaţiuni neautorizate în valoare de 10 miliarde de dolari, înainte de descoperirea pierderilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic pe Bd. Metalurgiei din Capitală. Pompierii intervin cu 16 autospeciale

Adevarul acum 21 minute
Un incendiu puternic a izbucnit duminică după-amiază la două hale aflate pe Bd. Metalurgiei din Capitală. Potrivit ISU, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 1.000 de mp. Pompierii intervin cu 16 autospeciale şi trei autoscări

Patru noi decese în rândurile pacienţilor bolnavi de COVID-19. Bilanţul celor care au pierdut lupta cu noul coronavirus este de 1.266

Adevarul acum 2 ore
Numărul total al pacienţilor care au pierdut lupta cu noul coronavirus a ajuns la 1.266, după alte patru cazuri raportate, duminică după-amiază în rândul persoanelor internate, potrivit INSP. Alte trei decese au fost comunicate de către reprezentanţ

Salvatorii în alertă! Explozie urmată de incendiu la parterul unui bloc cu 10 etaje

Ziua Constanta acum 51 minute
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, duminică după-amiază, la parterul unui bloc cu zece etaje din municipiul Iaşi. În urma incendiului au ars bunurile din bucătărie şi au fost deteriorate şi cele două camere. Nu a fost necesară evacuarea lo

Angajat din Penitenciarul Giurgiu, confirmat pozitiv! Ce a făcut până atunci în pușcărie

Cancan acum o ora
Un agajat al Penitenciarului Giurgiu a fost găsit, duminică, infectat cu virusul COVID-19! Lucra în sistemul medical al închisorii și a purtat mereu echipament de protecție. CITEȘTE ȘI: UN BĂRBAT DIN IAȘI A MERS LA SUPERMARKET, IAR PAZNICUL I-A LUAT

India. Mausoleul Taj Mahal din India, avariat de furtuni violente VIDEO

Adevarul acum o ora
Mausoleul Taj Mahal, una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, a fost afectat de furtuni violente. Principala atracţie turistică din India este închisă publicului din cauza coronavirusului, potrivit AFP.

LIVE VIDEO Andocarea capsulei SpaceX Crew Dragon. Cei doi americani de la bord vor ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională

Adevarul acum 2 ore
Capsula Crew Dragon, lansată sâmbătă pe orbită cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a SpaceX, cu misiunea de a duce doi astronauţi americani la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale se apropie de laboratorul orbital. Cuplarea este prevăzută pentru ora

Decesul lui George Floyd: modelul Chrissy Teigen va dona bani pentru a plăti cauţiunea manifestanţilor arestaţi

Adevarul acum 43 minute
Modelul Chrissy Teigen a anunţat pe Twitter că face o donaţie cu scopul de a-i ajuta pe manifestanţii arestaţi în urma protestelor din Statele Unite să-şi plătească cauţiunea.

Vești bune! Ministrul Sănătăţii a confirmat noi măsuri de relaxare din 15 iunie! „Este cel mai mic număr de cazuri noi în 24 de ore de la începutul pandemiei”

Cancan acum o ora
România se află pe o pantă descendentă, după mai bine de două luni în care virusul COVID-19 a făcut numeroase victime și a contaminat un număr impresionant de persoane. În prezent numărul de noi cazuri este din ce în ce mai redus, iar România poate

Ce presupune triajul observațional, obligatoriu pe terase de la 1 iunie

HotNews acum 2 ore
Românii care merg din 1 iunie la terase vor fi supuși unui triaj observațional, făcut de personalul localurilor. Avocatul Ana-Maria Udrişte a explicat pentru Mediafax care este diferența între triajul care va fi făcut la intrarea pe terase și cel ep

Proteste SUA: Bărbat găsit mort în apropierea unei mașini arse la Minneapolis

HotNews acum 46 minute
​Cadavrul unui bărbat a fost găsit în apropierea unei maşini arse, duminică dimineaţă, la Minneapolis, potrivit autorităţilor din acest oraș zguduit de violenţe după moartea la începutul săptămânii a unui afro-american, George Floyd, în timp ce se a

Vremea

București
acum

21°
dum.

16°/21°
lun.

11°/22°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Iasi
acum

12°
dum.

12°/12°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

22°
dum.

16°/22°
lun.

12°/19°
mar.

10°/13°
mie.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/12°
lun.

8°/16°
mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/14°
lun.

10°/19°
mar.

7°/17°
mie.

8°/20°

Editoriale