Prietena lui Andrei Plăcintă a declarat că acesta "trecea cu maşina în faţă şi în spate peste o persoană", au arătat procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşi în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti, când au cerut arestarea fiului senatorului PDL Sorina Plăcintă, scrie Mediafax.
În motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti prin care s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Andrei Plăcintă, judecătorii au reţinut susţinerile procurorilor bucureşteni, potrivit cărora inclusiv prietena tânărului a dat declaraţii potrivnice acestuia.
Astfel, procurorul a arătat în timpul şedinţei de judecată, care a fost secretă, că "din declaraţiile părţii vătămate S.N. şi a martorului M.M., se arată faptul că inculpatul s-a urcat cu autoturismul Renault pe care îl conducea pe trotuar cu intenţia de a-i lovi, moment în care partea vătămată s-a ţinut cu mâna de capota maşinii pentru a-l opri pe acesta, dar s-a împiedicat, a căzut, iar inculpatul a trecut cu maşina peste partea vătămată".
Procurorul a mai arătat că există probatoriu, respectiv declaraţia părţii vătămate H.I.D., în sensul că inculpatul a deposedat-o prin violenţă de telefonul mobil proprietate personală, a alergat-o pe stradă, s-a urcat pe capota maşinii acesteia şi a încercat să o lovească cu maşina şi, totodată, că la un moment dat a observat că inculpatul trecea cu maşina în faţă şi în spate peste o persoană".
Totodată, procurorii bucureşteni nu au fost de acord cu apărarea lui Andrei Plăcintă potrivit căreia "situaţia de fapt ar fi oarecum altfel, respectiv că acesta era într-o zonă rău famată, pe înserate, că partea vătămată, prietena inculpatului ar fi fost în pericol şi el ar fi venit în ajutorul acesteia, moment în care a văzut o persoană înarmată cu un cuţit venind spre acesta şi a fost împuşcat cu un pistol mic şi argintiu cu gloanţe de cauciuc".
"Di