În fiecare an, în apropierea Sînzienelor mă gîndesc mai tare la Andrei Şerban, născut pe 21 iunie, la Vlad Mugur şi George Banu, născuţi o zi mai tîrziu, pe 22 iunie. La magia formidabilă a acestei nopţi, la ce se poate întîmpla aiuritor, la ce se poate rata, ca în romanul lui Eliade, la amestecul bizar de realitate şi ficţiune, de esenţă şi aparenţă, la forţa Sînzienelor care nasc poveşti fabuloase, contracronometru, în cea mai scurtă şi mai teribilă noapte. Şi prietenia este una dintre cele mai frumoase poveşti născute de sus şi povestite, pe pămînt, de oameni. Este una din legăturile ce ţin de miracol, cu toate sincopele, suişurile, coborîşurile, cu toate transformările şi metamorfozele pe care le întruchipează de-a lungul timpului.

Mi-e t are dor, de pildă, de umorul şi ironia, subtilă, a lui Vlad Mugur. De observaţiile lui fine asupra teatrului, asupra oamenilor, asupra celor mai extravagante detalii din viaţă. De felul în care a văzut şi a comentat marea, de pildă. Mi-e dor de spectacolele lui, de rafinamentul lui, de felul în care a iubit şi preţuit actorul. Mi-e dor de superstiţiile lui, de fiţele lui. De nobleţea lui şi, în acelaşi timp, de cîrcoteala lui zglobie. Îmi lipseşte foarte tare el şi felul lui de a face teatru. A trăit numai pentru asta. A fost dublat şi însoţit de o cultură autentică. Nu a fost iubit în ţară decît de puţini şi, în special, de cei cu care a lucrat. Numai de aceştia îi păsa. Atunci, cînd mi-e tare dor, răsfoiesc cartea - dialog cu Florica Ichim, ascult cele patru CD-uri scoase la Radio. Vocea lui mă tulbură. Ceea ce spune, cum spune. Mă tulbură confesiunea Olgăi Tudorache… Ce lume! Şi asta nu înseamnă că nu au trăit urîtul, trădările, micimile, turnătoriile, sărăcia, invidiile şi meschinăriile. Înseamnă doar că aveau mult mai mult în ei. Cultură, nebunie, dăruire, patimă. Totul se învîrtea pur şi simplu în jurul t