Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un presedinte acuza

Publicat in Ziua Constanta, luni 13 decembrie 2004 ·

Jocul dur practicat sambata de CSU Forex Brasov i-a indignat peste masura pe oficialii constanteni, care sunt decisi sa depuna un protest oficial la Federatia Romana de Baschet. De la conferinta de presa organizata la finalul partidei au absentat reprezentantii formatiei oaspete, insa au fost prezenti presedintele BC Farul, Carol Viorel Dichiu si antrenorul Dragan Petricevic. Extrem de suparat pe evolutia sub orice critica a celor doi arbitri, Dichiu a facut cateva declaratii surprinzatoare, care pot duce la producerea unui scandal fara precedent in baschetul romanesc. "Vreau sa imi felicit echipa pentru victorie, dar ceea ce se intampla este nepermis. Nu am facut pana acum vreo declaratie sau apreciere la adresa arbitrajelor, dar ceea ce se intampla este inadmisibil. Daca federatia sau oficialii acestui for nu vor lua masuri, voi fi eu cel care acuza. Daca situatia va continua, voi prezenta casete si voi face dezvaluiri in presa, cu privire la ceea ce se intampla in acest moment in baschetul romanesc". Presedintele considera suspecta brutalitatea oaspetilor, care au facut totul pentru a scoate din joc titularii Farului, cu doar o saptamana inainte ca echipa noastra sa joace in deplasare la Medias. "Veti vedea ca Farul se va ridica in retur si acest lucru se va observa si prin transferurile pe care le vom face in pauza competitionala. Este inadmisibil ca echipa din Medias sa fie antrenata de un oficial din cadrul Biroului Federal. Automat, toti arbitrii se tem sa greseasca fata de aceasta echipa". La randul sau, Dragan Petricevic a afirmat ca arbitrii au venit la Constanta cu ideea de relaxare, desi fusesera avertizati de observator asupra jocului dur practicat de brasoveni si in special de pivotul Octav Morariu. Este din ce in ce mai clar ca federatia sprijina neconditionat echipe puternice precum Gaz Metan, incercand sa puna "bete in roate" unor adversari incomozi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 59 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 43 minute
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 52 minute
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 4 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum 2 ore
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°