Doar cu o zi înainte de publicarea raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare(MCV) în justiţie, premierul Victor Ponta a emis un comunicat de presă în care susţine că cele 11 puncte convenite în vară cu preşedintele Comisiei Europene au fost îndeplinite. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
"Cele 11 puncte convenite cu Preşedintele Comisiei Europene au fost îndeplinite în totalitate. Guvernul a fost şi continuă să rămână profund angajat în asigurarea independenţei justiţiei şi întărirea statului de drept. Vara trecuta, într-un moment de criză politică, marcat de foarte multe dezinformări, Guvernul României s-a angajat să aducă la îndeplinire mai multe recomandări convenite cu reprezentanţii Comisiei Europene", susţine Victor Ponta.
Astfel, premierul a arătat cum a respectat cele 11 puncte cerute de Barroso:
"1. Garantarea atribuţiilor Curţii Constituţionale, prin abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38/2012. A fost asigurată respectarea şi implementarea tuturor deciziilor Curţii Constituţionale.
2. Reinstaurarea regulii cvorumului special necesar pentru validarea rezultatelor referendumului - s-a facut prin abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 41/2012.
3. Respectarea prevederilor Constituţiei la emiterea ordonanţelor de urgenţă – Guvernul şi-a respectat şi îşi reafirmă angajamentul de a respecta principiul folosirii ordonanţelor de urgenţă strict pentru situaţiile desemnate în Constituţie. Nu s-au emis ordonanţe care afectează instituţii fundamentale, ci doar în situaţii clar de urgenţa şi în număr semnificativ mai redus decât guvernele anterioare.
4. Punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale – acest lucru s-a realizat, inclusiv dupa organizarea referendumului din 29 iulie. Toate deciziile Curţii Constituţionale sunt deplin respectate şi aplicate în prezent.
5. Asigurarea publicării fără în