Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumate s-a pierdut şi jumate s-a furat

Publicat in Jurnalul, joi 28 februarie 2008 ·

Deficitul extern a crescut anul trecut la 14,3% din PIB, iar guvernatorul Isărescu a declarat că “şi o corecţie de un punct procentual este costisitoare”, fiindcă s-ar reflecta asupra inflaţiei.

Deficitul extern a crescut anul trecut la 14,3% din PIB, iar guvernatorul Isărescu a declarat că “şi o corecţie de un punct procentual este costisitoare”, fiindcă s-ar reflecta asupra inflaţiei. Dar de ce trebuie să se ajusteze deficitul extern pe seama creşterii de preţuri, a deprecierii leului sau a taxelor? Nu se poate obţine acelaşi rezultat şi printr-o majorare a investiţiilor?!

La prima vedere, o multiplicare a investiţiilor de patru ori – cât ar fi necesar să se curbeze deficitul extern – pare o utopie. Dar nu-i deloc aşa. Anul trecut numai 42% din deficit a fost acoperit prin investiţii străine directe şi din acestea mai mult de jumătate au fost de fapt împrumuturi de la companiile-mamă la reprezentanţele rezidente. Investiţii curate rămân în jur de 3 miliarde de euro.

Dar pentru ca investiţiile să crească la peste 2.500 de euro/locuitor ca în Polonia e necesar ca multinaţionalele să găsească şi altceva interesant aici în afara forţei de muncă. Pentru ca respectivele grupuri să capitalizeze în România au nevoie de pieţe adânci şi funcţionale. Iar cererea internă, dacă e să se reducă, nu trebuie să scadă cu de-a sila, pe seama inflaţiei, deprecierii sau a lărgirii bazei de impozitare. Se poate şi de bunăvoie: prin economisire. Asta înseamnă că românii au nevoie şi de altceva decât de depozite bancare şi investiţii imobiliare. Alternativele se numesc: acţiuni, obligaţiuni, pensii private, asigurări de viaţă.

Apropo de Polonia. Cei care spun că o comparaţie România 2007 – Polonia 2007 e greşită (fiindcă ultima ţară e deja de trei ani în UE) ar trebui să-şi amintească faptul că în 2004 declarau că urmăm paşii făcuţi de statul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 31 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 44 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 36 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 45 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 12 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°