România va trebui, în 2011, să vină cu banii (2 miliarde euro) în proiectul Nabucco, urmând ca tot anul viitor să fie începute negocierile privind rezervările de capacitate, a declarat pentru The Money Channel şeful biroului relaţii internaţionale al Transgaz, Sorin Keszeg, citat de Newsin.
"Aş spune că vorbim de 2 miliarde euro pe toată perioada de construire a conductei. În această sumă fiind incluse şi partea de equity pe care trebuie să o aducă acţionarul Transgaz şi partea de garanţii de prefinalizare care sunt solicitate de către creditori. Pentru 2011, în primul rând e momentul în care se pun banii pe masă. Vor trebui să existe aceste garanţii", a spus şeful biroului de relaţii internaţionale Transgaz Sorin Keszeg.
Tot în 2011 vor începe negocierile privind rezervările de capacitate.
"Se vor încheia contractele care sunt o cerere pentru realizarea acestui proiect, pentru că nimeni nu o să crediteze Nabucco dacă nu are încheiate contractele de transport, astfel încât să demonstreze că este un proiect fezabil care realizează venituri, poate rambursa toate creditele şi rămâne şi cu un profit", a mai adăugat oficialul Transgaz.
Construcţia gazoductului Nabucco, în care România este partener cu alţi şase acţionari, va demara în 2012. Costul aproximativ al proiectului este de 7,9 miliarde de euro.
Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC) a fost înfiinţată la 24 iunie 2004 pentru a dezvolta, a construi şi a opera conducta Nabucco. Cu sediul la Viena, compania activează pe segmentul midstream şi este organizată conform principiilor de unbundling. NIC este deţinută de acţionarii Nabucco şi este responsabilă de dezvoltarea, construcţia, operarea, negocierea şi alocarea capacităţii conductei Nabucco.
Acţionarii Nabucco sunt: Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia), MOL (Ungaria), OMV (Austria), RWE (Germania) şi Transga