Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Pandurii“ nu se multumesc cu locul zece

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 30 martie 2007 ·

Fiind siguri ca evitarea retrogradarii, obiectivul echipei in acest sezon, nu mai este o problema, conducatorii clubului Pandurii Târgu Jiu isi propun o clasare in primele zece locuri ale Ligii I. „Putem mai mult, avem jucatori de valoare, asa ca din punct de vedere al conducerii ne propunem alt obiectiv: clasarea in primele zece locuri. Ne dorim mai mult, vrem mai mult, putem mai mult. Asta e noua noastra deviza si e valabila atât in campionat, cât si in cupa. Am argumentele mele când spun ce spun, iar echipa va demonstra ca are valoare. Nu ne mai punem problema retrogradarii, scapam sigur. Acum tintim mai sus si vom termina mai sus. Sunt convins ca ne vom clasa in primele zece locuri, ne sta la indemâna si acest obiectiv o sa-l indeplinim“, a declarat administratorul delegat al echipei Pandurii, Viorel Temelescu. Regulamentul de Ordine Interioara nu va suporta modificari, urmând sa fie suplimentate primele de obiectiv in cazul clasarii in primele zece locuri ale clasamentului, iar daca echipa scapa de la retrogradare si ocupa unul din locurile 10-14, nu va fi afectata partea financiara stabilita la inceputul campionatului. Neagoe vrea concentrare Antrenorul Eugen Neagoe isi doreste o clasare cât mai sus, insa atrage atentia ca acest sezon nu este jucat. Cincisprezece puncte le-ar asigura insa „pandurilor“ prezenta pe prima scena a fotbalului românesc si in campionatul urmator. „Vom vedea la sfârsitul campionatului unde ne vom clasa. Eu as vrea sa fim pe primul loc, insa nu se poate. Avem parte de o competitie grea, este poate cel mai dificil sezon din istoria fotbalului românesc in conditiile in care retrogradeaza patru echipe. Practic, fiecare meci este important. Mi-as dori sa câstigam urmatoarele cinci etape si astfel nu cred ca vom mai avea emotii. Cu 15 puncte ne va fi mai bine. Campionatul nu este incheiat, este o permanenta lupta in subsol pentru ca si echip

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 55 minute
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Primăria Sectorului 6 dă startul înscrierilor la grădinițele de vară. Când încep înscrierile

Wall-Street.ro acum 47 minute
Înscrierile pentru grădiniţele de vară din sectorul 6 încep pe 3 iunie, se vor face online, pe portalul Primăriei, până pe 6 iunie şi rezultatele vor fi afişate pe 11 iunie, relatează Agerpres. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au anunțat că pen

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 16 minute
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Carambol cu două camioane și un autoturism în Mureș. Pompierii au intervenit de urgență pentru salvarea celor 8 răniți FOTO

Ziare.com acum o ora
Intervenție de urgență a pompierilor, într-o localitate din județul Mureș, după ce două camioane şi o maşină au fost implicate, joi seară, 30 mai, într-un grav accident rutier. "Pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureş au fost solic

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum o ora
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°