Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa, paşi hotărâţi spre semifinale

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 24 ianuarie 2008 ·

S-a consumat prima rundă a turneelor principale din Campionatul European de Handbal masculin. Ediţia cea mai echilibrată a campionatului continental a dat naştere unor meciuri îndârjite, două încheindu-se la egalitate, alte două la limită şi numai în două meciuri diferenţa a fost foarte mare. O singură echipă, campioana europeană în exerciţiu, Franţa, a fost beneficiară a tuturor punctelor puse în joc. Echipa „Cocoşului Galic” a avut ca adversar pe Spania, echipă care în preliminarii a învins detaşat campioana mondială Germania, principala favorită. Meciul a fost deosebit de echilibrat în prima repriză, care s-a încheiat la egalitate (15-15). La reluare, francezii au forţat nota şi după patru minute s-au detaşat la 19-16, pentru ca în min 48 să aibă patru goluri avans (26-22). Spaniolii revin şi în min 54 mai aveau un handicap de numai două goluri (27-25), pentru ca pe final, „Les Bleus” să câştige cu 28-27 şi să aibă prima şansă spre careul de aşi.

În aceeaşi grupă a II-a, Germania nu a avut probleme cu Islanda, o formaţie prezentă de fiecare dată la turneele finale, deşi cu o prezenţă limitată. Germania revine astfel în lupta pentru primele două locuri, dar mai are două hopuri grele de surmontat. Meciul dintre multipla campioană Suedia şi revelaţia întrecerilor din Norvegia, echipa Ungariei, s-a încheiat la egalitate, păstrându-se şansele de a merge mai departe.

În prima grupă, mai comodă, neînvinsa Croaţie a cedat de data aceasta la un scor mare, zece goluri diferenţă, în faţa Danemarcei, care a intrat în hora calificării. Egalul Norvegiei în faţa vicecampioanei mondiale Polonia a adus formaţia nordică pe primul loc în clasamentul intermediar şi are în continuare un culoar bun pentru a intra în semifinale. Până la meciurile din semifinale au mai rămas două runde deosebit de animate, care vor alege cele mai bune patru formaţii ale momentului. S-a cons

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 48 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 51 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum o ora
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°