Tragedia unui Monstru Oricat de multe minuni ale transformismului ne-ar fi naucit de-a lungul timpului, oricat de apasat ne soptim, "nu este decat cinema", senzatia ramane, de fiecare data, una Tragedia unui Monstru

Oricat de multe minuni ale transformismului ne-ar fi naucit de-a lungul timpului, oricat de apasat ne soptim, "nu este decat cinema", senzatia ramane, de fiecare data, una ciudata: vezi o tanara femeie splendida, asa cum a lasat-o Dumnezeu, aproape neatinsa de machiaj (cel putin astfel pare de la distanta), pasind pe covorul rosu de la Cannes cu o gratie princiara, fara sa trimita bezele publicului, iar peste o saptamana intri intr-o sala si dai de un Monstru ce raspunde aceluiasi nume: Charlize Theron. Un trup flasc, ducand multe kilograme in plus, ochi de-a dreptul porcini, cu pleoape cazute, fara sprancene, dinti ce impung gura abandonata mereu unui rictus al vietatilor gata de atac, toate acestea sunt o performanta ce a luat-o cu mult inaintea filmului propriu zis. Patty Jenkins, regizoare si scenarista incepatoare, lucrand in conditiile unei productii independente, dar pe urmele unor teme dragi Hollywood-ului (exclusii, paria societatii) si-a asumat riscul legendelor premergatoare si, deopotriva, pe cel al raportarii la "povestea adevarata", anuntata din generic. Prostituata Aileen Wuornos, "prima femeie criminala in serie", a existat. Condamnata la moarte, a fost executata dupa 12 ani de detentie, chiar in timpul turnarii filmului, pentru care si-a dat acordul. Toate aceste amanunte nu mai au, insa, importanta, o data instalat in fata ecranului. A fost candva o fetita ca multe altele. Avea tot dreptul sa se viseze actrita. Ca intr-un basm urat, s-a trezit insa "un monstru". Ceea ce apare pe ecran, intr-o brusca trecere de la reverie la groaza, chipul lui Charlize Theron mai sus descris, este imaginea reflectata in ochii altora, purtata de er