Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că nimeni, 'nici din America, nici din Europa', nu va sprijini ideea unei nerecunoaşteri a votului cetăţenilor şi că desemnarea primului ministru, în cazul în care USL obţine 50%+1 din mandatele de parlamentar, nu va fi negociabilă cu preşedintele Traian Băsescu, potrivit Agerpres.
'În momentul în care USL are 50%+ 1 din mandatele din Parlament, asta înseamnă majoritatea absolută, în acel moment, vă garantez din toate discuţiile şi informaţiile la care am acces ca prim ministru şi ca lider în familia social-democrată europeană, absolut nimeni, nici din America şi nici din Europa, nu va sprijini ideea unei nerecunoaşteri a votului cetăţenilor. Asta înseamnă să nu ai democraţie. Asta făcea Ceauşescu, eventual, asta făcea Gheorghe Gheorghiu-Dej sau alţi înaintaşi ai domnului Băsescu', a afirmat Ponta.
De asemenea, acesta a precizat că dacă românii vor vota în majoritate USL, atunci îşi va continua mandatul de premier, numirea în această funcţie nefiind negociabilă cu şeful statului.
'USL a spus clar că nu se discută. (...) Este o chestie nenegociabilă cu Traian Băsescu pentru că e vorba de ceea ce am promis în campanie', a spus Victor Ponta.
Primul ministru a reiterat faptul că nu crede că, după ziua votului, va urma o criză politică.
'Eu nu cred că vom ajunge la crize politice pentru că domnul Băsescu ţine încă la scaunul lui şi nu şi-l va risca în niciun fel. Că încearcă orice fel de arme politice, că ne ameninţă, că umblă la sertarul cu dosare suntem super vaccinaţi toţi. Suntem vaccinaţi la microbul Băsescu', a spus premierul.
De asemenea, Victor Ponta a explicat că miza alegerilor de duminică este 'sfârşitul regimului politic Traian Băsescu-PDL'.
'Miza alegerilor de duminică este sfârşitul unui regim politic, regimul politic Traian Băsescu - PDL şi