Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SMURD va dispune de două elicopetere

Publicat in Adevarul, joi 12 aprilie 2012 ·

Două elicoptere de tip SMURD vor deveni operaţionale în cursul acestui an. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, prezent la inaugurarea SMURD Teleorman. Cele două elicoptere ar urma să fie predate punctelor de operare din Craiova şi Iaşi.

SMURD nu-şi întregeşte doar echipa, odată cu inaugurarea SMURD Teleorman, dar se întăreşte şi din punct de vedere al dotărilor. Prezent la ceremonia de inaugurare a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Teleorman, ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli a anunţat că două elicoptere de tip SMURD vor deveni operaţionale în cursul acestui an.

Click GALERIE FOTO

“Serviciul SMURD are o istorie de 15, 16 ani. Astăzi am ajuns ca tot teritoriul ţării să fie acoperit cu acest serviciu. Astăzi avem 229 de echipaje SMURD şi 664 de echipaje de ambulanţă, dar nu ne oprim aici. În acest an alocate sume suficiente pentru a lărgi numărul echipajelor terestre şi al celor aeriene. Două puncte de operare vor fi predate în acest an cu echipaje aeriene SMURD”, a precizat, în discursul său de la Alexandria, Ladislau Ritli.

Cu acest prilej, ministrul sănătăţii le-a urat teleormănenilor multă sănătate şi să aibă cât mai puţin nevoie de SMURD.

“Doresc succes echipajelor SMURD Teleorman şi să aibă cât mai puţine intervenţii, dar dacă au, atunci să fie eficiente. De asemenea, doresc locuitorilor Alexandriei, dar şi ceorlalţi din judeţul Teleorman să aibă cât mai puţin nevoie de acest serviciu”, a încheiat Ritli.

La ceremonia de inaugurare a SMURD Teleorman au participat, alături de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, precum şi fondatorul SMURD Raed Arafat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 9 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°