(îşi trece mâinile în păr). "Băăăăi! Tu îţi dai seama că eu am vorbit cu Bute?! Ce mai contează că sunt eu câştigător la Vocea României, când am avut onoarea să vorbesc cu un asemenea campion? Mă ştie Bute acum, îţi dai seama?!". Acesta este Ştefan Stan.
Proveniţi, până la urmă, din acelaşi mediu…
Da, aşa e. Acum merg altfel pe stradă, că doar am vorbit cu Lucian Bute!
Care e legătura ta cu sportul? Am înţeles că, timp de şase ani, ai practicat boxul...
M-am apucat pe la şapte ani, la Voinţa. Lângă şcoala mea era un parc şi îi vedeam mereu pe băieţii de la box că se antrenau acolo. Mă fascinau exerciţiile lor şi metodele lor de antrenament şi, într-o zi, mi-am făcut curaj şi m-am dus să mă înscriu.
Mai ţii minte senzaţia primului pumn?
Ohooo! Aşa ceva n-ai cum să uiţi, dar e greu de explicat în cuvinte ce simţi atunci...
Fotbaliştii compară un gol cu orgasmul....
Da, da! Deci asta e senzaţia! Când am lovit sacul ăla m-am simţit mai bărbat ca niciodată. Mă simţeam bărbat şi eu aveam şapte-opt ani!
"Mi-a părut rău că m-am lăsat de atletism"
De ce te-ai lăsat de box? Au existat momente în viaţa ta când ai regretat că ai luat această decizie?
Luam prea multă bătaie! M-am hotărât să mă las atunci când, ca să îmi dea o lecţie că îmi luasem nasul la purtare, antrenorul meu, nea Aliuţă, m-a pus să boxez cu un băiat mai mare, mai experimentat.
Cum a fost?
Simplu! M-a bătut cu mâna dreaptă legată la spate! (râde cu poftă) Apoi m-am apucat de atletism şi pot să spun că acesta este sportul de care mi-a părut rău că m-am lăsat. Îmi plăcea la nebunie să alerg.
De la box la atletism e o distanţă destul de lungă…
Da, dar eu eram obişnuit cu fuga, că mă mai alergau băieţii mai mari prin cartier (râde)!
"Nu înţeleg violenţa
