O modificare substantiala adusa de Noul Cod Civil ("NCC"), cu impact asupra viitoarelor solutii jurisprudentiale, consta in codificarea doctrinei si a jurisprudentei cu privire la abuzul de drept. Abuzului de drept ii este, astfel, consacrata o reglementare expresa: pe de o parte, art. 15 din NCC ("niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte"), pe de alta parte, art. 1353 din NCC ("cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa-l repare, cu exceptia cazului in care acesta este exercitat abuziv"). In acest sens, de pilda, punerea in executare silita a unei hotarari judecatoresti executorii nu constituie un abuz de drept: neminem laedit qui suo jure utitur (cel ce uzeaza de dreptul sau nu lezeaza).
In esenta, exercitarea unui drept va fi considerata abuziva atunci cand dreptul nu este utilizat in vederea realizarii finalitatii sale, ci cu intentia de a vatama o alta persoana sau contrar bunei-credinte.
In materia abuzului de drept, rolul inovator al NCC este cu atat mai salutar cu cat legislatia civila anterioara nu cuprindea referiri exprese la acesta. Totusi, nu mai putin, dispozitiile art. 57 din Constitutia Romaniei si cele art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, printr-o interpretare sistematica, puteau constitui temei legal pentru invocarea abuzului de drept. Potrivit dispozitiilor art. 54 din Constitutia Romaniei, "[c]etatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti", iar, potrivit dispozitiilor art. 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, "[d]repturile civile sunt ocrotite de lege. Ele
