Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfânta faţă comercială a Sfintei

Publicat in Adevarul, joi 13 octombrie 2011 ·

E greu de găsit un exemplu similar cu al Iaşiului, unde partea religioasă se contopeşte atât de nonşalant cu dezmăţul mercantil.

Să aduci o grămadă de bani, în câteva zile, în conturile unui oraş sărac, n-ar trebui să fie un păcat când te numeşti administraţia municipiului Iaşi. Mijloacele prin care îţi propui să produci boom-ul financiar trebuie însă discutate, tocmai pentru că acţionezi în numele ieşenilor. Pretextul pentru îmbogăţirea subită este o sărbătoare religioasă, caracterizată, fără drept de apel, prin decenţă şi smerenie. Ani de-a rândul, însă, credincioşii ajunşi la Iaşi din toate colţurile ţării au fost întâmpinaţi de alaiuri gălăgioase şi arţăgoase de negustori puşi pe vândut repede şi scump, spre profit maxim sau măcar spre acoperirea taxei pentru comerţ achitată la Primărie.

Au mai găsit străinii în Capitala Moldovei şi muzicieni de mâna a doua montaţi să facă un zgomot infernal care să acopere neapărat fiece colţişor al oraşului. Au mai simţit pelerinii pe tot parcursul aşteptării la coada de la moaştele sfinte şi mirosul pregnant al cărnurilor prăjite în centrul oraşului pe grătare industriale. Iaşiul de sus arată zilele acestea ca un vulcan care fumegă din toate încheieturile şi lasă senzaţia că poate erupe în orice moment. Credinciosul veritabil are nevoie de un munte de concentrare şi putere sufletească pentru a-şi păstra neîntinate liniştea interioară şi cuvioşenia pe durata pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva. Probabil că pelerinul adevărat interpretează haosul comercial pe care-l găseşte la Iaşi ca o încercare în plus ce trebuie depăşită în tentativa de a se întoarce acasă purificat sufleteşte.

E greu de găsit un exemplu similar cu al Iaşiului, unde partea religioasă se contopeşte atât de nonşalant cu dezmăţul mercantil. Municipalitatea se încăpăţânează, însă, să reia an de an aceeaşi strategie ponosită, încrop

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 46 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 28 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 56 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°