Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Braşov şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului (ADDJ) Braşov au organizat la Bruxelles, Belgia, un seminar de informare şi promovare a regiunii, cu numele „Modele de dezvoltare comunitară în noile state membre ale UE”. Evenimentul reprezintă un pionierat în domeniu. Braşovul este prima regiune din România care s-a prezentat comunităţii Europene, chiar în capitala ei, cu tradiţie, prezent şi planuri de viitor. Întregul hol de la intrarea în clădirea în care funcţionează Comitetul Regiunilor era plină cu afişe ale evenimentului, iar la etajul al cincelea a fost organizată o expoziţie de fotografie, în care a fost prezentat Braşovul vechi, începând cu 1880 şi terminând cu Braşovul de astăzi. În cadrul seminarului discuţiile s-au axat pe două domenii foarte importante, şi anume pe multiculturalitate, Braşovul fiind prezentat ca un exemplu în acest domeniu, şi pe dezvoltarea pe care începe să o aibă turismul de aici.
La lucrări au participat peste 120 de invitaţi români şi străini, dar şi Ambasadorul României în Belgia, Ion Jinga, Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român şi actual director al Oficiului Român de Ştiinţă şi Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană, Lucio Gusseti, director al lucrărilor consultative al Comitetului Regiunilor, Henning Gjelerod, reprezentantul autorităţilor administrative din Holstebro, Danemarca, şi Marcus Wenig, directorul reprezentanţei Land-ului Brandenburg pe lângă Uniunea Europeană. La finalul lucrărilor şi începutul serii culturale şi gastronomice româneşti a sosit şi comisarul european pentru Multilingvism Leonard Orban. Seara a fost încheiată de Ansamblul Folcloric „Poieniţa”, care a oferit invitaţilor un spectacol cu tema diversităţii culturale. Au fost prezentate dansuri tradiţionale româneşti, maghiare şi germane.
Multiculturalitate braşoveană în
multiculturalitat