Doar cu un an inainte de implinirea a noua decenii de la infaptuirea Marii Uniri, aceasta continua sa ramana evenimentul cel mai important din istoria moderna a poporului roman. Ni se ofera astfel sansa sa ne reamintim ca avem o constiinta nationala pentru a carei edificare inaintasii nostri chiar au luptat si au suferit, ceea ce unora dintre noi, acum, li se poate parea bizar. In acelasi timp, putem medita asupra felului in care Unirea a fost realizata, fiindca nu a fost ceva servit "pe tava", de la sine inteles – dimpotriva –, ci a insemnat un maxim efort al vointei si inteligentei fruntasilor de atunci.
Vazand ce emotionata a fost Regina Maria intelegem ce inseamna sa fii cu adevarat un conducator de stat si nu un bautor de cupe de sampanie. Din memoriile ei reies bucuria si entuziasmul care au miscat-o pana la lacrimi in acele clipe inca de pe atunci istorice, cand revenea dupa doi ani in Capitala tarii. Tocmai de aceea un eveniment de o asemenea anvergura nu e ceva abstract, depersonalizat si decontextualizat. Comunistii au incercat prin propaganda lor sa separe Marea Unire de fauritorii ei, aducand in prim-plan teza marxista potrivit careia istoria ar fi fost facuta (doar) de popor. Dar poporul nu e de-ajuns daca in fruntea sa nu exista adevaratii conducatori si adevaratele personalitati care stiu sa-l indrume. In cazul nostru personalitatile au jucat un rol decisiv si cinstind un eveniment le cinstim de fapt pe ele.
Marea Unire
Regina Maria: Ne-am intors cu adevarat, ne-am intors acasa dupa un surghiun de doi ani. Sa indrasnesc oare sa rostesc marele cuvant? Ne-am intors triumfatori!...
Un eveniment de anvergura celui pe
care-l sarbatorim maine poate fi privit cel putin din doua puncte de vedere. Prima privire, asadar, este aceea care vine de la contemporani. Tocmai din acest motiv ne-am gandit sa selectam un fragment din
