Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Președintelui nu-i place ce formă capătă noua Constituție

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 10 iunie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai CC, că singura justificare de revizuire a legii fundamentale era referendumul din 2009, iar ceea ce se întâmplă acum cu revizuirea Constituţiei reprezintă „un risc de blocare a statului”.

Preşedintele a spus că, de multe ori, în România nu s-a dovedit uşor de a menţine statul de drept în liniile sale constituţionale.

„Aş privi spre viitorul apropiat. În mâinele Curții Constituționale va fi noua Constituţie a României. Nu preget să menţionez că în momentul de faţă şi-a pierdut rostul de a fi revizuită. Singurul element care a stat la baza revizuirii Constituţiei a fost legat de politica de simplificare a statului şi de a răspunde referendumului din 2009”, a continuat şeful statului.

Traian Băsescu a menţionat că astăzi se elaborează o nouă Constituţie, după ce propunerea iniţială de revizuire a fost respinsă, „o Constituţie care începe să nu mai semene a lege a legilor”.

„Vreau să subliniez, nu pentru că aş critica pe cineva, dar în faţa judecătorilor Curții Constituționale am obligaţia să spun ce gândesc. Revizuirea Constituţiei în baza referendumului din 2009 era singura justificare a acestei revizuire. Ceea ce se face în momentul de faţă nu are decât rostul de a complica funcţionarea statului. (...) Aş spune că revizuirea actuală reprezintă un risc de blocare a statului”, a susţinut preşedintele Băsescu.

„Constituţia nu dă soluţii nici pentru familie, nici pentru referendum, nici pentru multe alte detalii. (...) Nu ştim unde vrem să ajungem exact”, a mai spus Băsescu.

Președintele a mai afirmat că proiectul actual al Constituţiei „nu înseamnă simplificarea statului, ci complicarea lui”.

„Am şi o altă îngrijorare: dacă un referendum poate fi considerat un simplu sondaj. (...) Cred că sondajele sunt pent

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum 42 minute
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

Ziua Constanta acum 31 minute
Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare. Platforma poate fi accesată pe site-ul

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Sora lui Kim Jong Un neagă un schimb de arme între Coreea de Nord şi Rusia, scrie KCNA

Mediafax acum 2 ore
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a negat din nou schimburile de arme cu Rusia, a relatat vineri agenţia de stat KCNA. Ea afirmă că sistemele de armament recent dezvoltate şi actualizate ale naţiunii nu sunt destinate vânzării că

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum o ora
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 57 minute
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Medicul acuzat că a uitat o compresă într-o pacientă, plasat în arest la domiciliu

Mediafax acum 3 ore
„La data de 16 mai a.c., bărbatul de 69 de ani, din Voluntari, cadru medical la un spital din municipiul Bucureşti, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, a fost prezentat magistraţilor. Faţă de acesta a fost dispusă măsura pr

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Directorul unei închisori a fost ucis în mașina sa. Acesta primise mai multe amenințări cu moartea de la deținuți

Ziare.com acum 2 ore
Directorul închisorii La Modelo, una dintre principalele unităţi penitenciare din Columbia, a fost asasinat joi la Bogota, după ce primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi, a anunţat preşedintele ţării, Gustavo Petro, relatează AFP. "Colonelul î

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum 3 ore
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°