Doi doctori tulceni au încheiat primul stadiu de pregătire în medicina tradiţională chineză, în toamna acestui an tulcenii cu venituri modeste putând beneficia de consultaţii gratuite timp de o lună, în urma unui schimb de experienţă dintre medicii tulceni şi cei din regiunea Suzhou Sursa: www.obiectivtulcea.ro
În cadrul unui acord de cooperare în domeniul medical semnat anul trecut în baza unui protocol de înfrăţire aprobat de reprezentanţii judeţului Tulcea, România, şi cei ai regiunii Suzhou, China, doi medici, Zenobie Stoianovschi şi Dominic Niculescu, angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea au efectuat un stagiu de pregătire timp de aproape o lună în China, urmând să îşi obţină atestatul după un examen.
"Medicina tradiţională capătă din ce în ce mai mult teren şi în România, iar dorinţa noastră a fost ca împreună să facem mai mult şi mai bine pentru populaţia judeţului Tulcea. Dorim ca în luna septembrie a acestui an să demarăm o campanie umanitară pentru persoanele cu venituri modeste şi să le oferim consultaţii timp de o lună, ca urmare a acestui stagiu de pregătire efectuat de medicii tulceni în China", a declarat preşedintele Colegiului Medicilor, Elena Stamate.
Și kinetoterapeuții învață tehnicile asiatice
Alţi doi medici kinetoterapeuţi care se instruiesc în regiunea Suzhou se vor întoarce la Tulcea la finele lunii viitoare.
"Doresc ca această colaborare să aibă mai mult succes în continuare', a menţionat consulul general al Chinei în Constanţa, Zhou Linsheng.
Pe data de 21 septembrie 2012, la Tulcea s-a semnat un acord de cooperare în domeniul medical prin care Spitalul de Medicină Tradiţională Chineză din regiunea Suzhou va trimite în Tulcea medici chinezi pentru a susţine conferinţe şi a acorda consiliere şi pregătire în medicină tradiţională chineză, respectiv acupunctură, masaj şi presopunctură,