Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scumpirea gigacaloriei, condiţia impusă pentru ca Termica să dea drumul la căldură

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 8 octombrie 2013 ·

Sucevenii vor avea căldură în această iarnă, dar numai dacă aleşii locali vor aproba ca noul preţ de producere a gigacaloriei să fie de 445 de lei.

Problema asigurării căldurii în locuinţele celor 22.000 de familii racordate la Termica, dar şi în şcolile şi grădiniţele care depind tot de sistemul centralizat, a fost intens discutată ieri, la sediul Primăriei Suceava, de către primarul Ion Lungu şi consilierii locali ai USL şi PDL.

Acestora le-a fost prezentată scrisoarea oficială a administratorilor judiciari de la Termica, care spun că nu vor furniza căldură şi apă caldă în măsura în care nu se aprobă preţul aprobat de ANRSC.

„Creditorii majoritari nu sunt de acord ca SC Termica SA să îşi continue activitatea în pierdere, acest lucru diminuând drastic şansele de a-şi recupera creanţele cu care sunt înscrişi la masa credală”, se spune în adresa oficială transmisă vineri Primăriei Suceava.

În urma consultărilor de ieri dimineaţă, aleşii locali au căzut de acord în privinţa necesităţii de a accepta majorarea tarifului de producere a energiei termice:

„Am avut discuţii constructive cu grupul de consilieri şi marţi vom avea o discuţie cu administratorul judiciar de la Termica. Responsabilitatea noastră este de a da căldură sucevenilor şi sunt convins că miercuri vom găsi o soluţie în Consiliul Local, astfel încât pe 15 octombrie să putem da drumul la căldură”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

445 de lei, noul preţ al gigacaloriei furnizate de Termica

Şedinţa extraordinară de Consiliu Local care va avea loc miercuri, 9 octombrie, va avea ca principal subiect de discuţie majorarea preţului de producere, transport şi distribuţie a agentului termic produs de Termica Suceava la 445 de lei.

Preţul actual, de 297 de lei/gigacalorie, este cel care a fost stabilit de ANRE pentru situaţia producerii energiei termice în cog

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 21 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 22 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

PNL insistă pe decizia din Coaliție: alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 15 și 29 septembrie / Nicolae Ciucă promovat intens pe afișele electorale ale PNL

HotNews acum 27 minute
Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţ

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 2 ore
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°