Un chelner şterge paharele, aparent neatent, dar cu urechile ciulite la ce discută mesenii implicaţi într-o campanie electorală. Mai mulţi lideri locali îşi dau drumul la gură fără să fie atenţi că sunt ascultaţi. Râd şi fac glume pe seama unui parlamentar din judeţ ce i-ar putea ajuta în campanie. Candidatul trimis de la Bucureşti se amuză şi el, deşi, spre binele lui, ar fi trebuit să fie mai atent la ce îi iese pe gură. Voioşia mesenilor, bucuria taberei adverse.
Tărăşenia este transmisă a doua zi, poate şi cu ceva înflorituri, pentru ca povestea să schimbe rezultatul unei campanii electorale. Candidatul nostru rămâne a doua zi fără sprijinul parlamentarului de care râsese. Contracandidatul său profită de situaţie şi, în miezul nopţii, vine să bea un spriţ cu omul pierdut de tabăra adversă. Beau un pahar, beau două, ferecatele limbi spun ce au oamenii pe suflet. "Am venit să mă ajuţi", spune cu curaj peţitorul. Se bate palma, campania merge mai departe.
Un candidat pierde sprijinul în judeţ, celălalt îl câştigă. La finalul campaniei, lumea este supărată în tabăra pierzătoare şi îşi freacă mâinile la câştigători. Poate cele două şpriţuri în miez de noapte au decis învingătorul şi învinsul.
Din păcate, povestea nu este o fabulaţie. Prea mulţi dintre parlamentarii uninominali au fost aleşi după această reţetă. Nu clipesc când sunt transformaţi în maşinării de vot. Unii spun că este un fapt banal şi că furtul parlamentar este o obişnuinţă care nu ar trebui să mai deranjeze.
De ce să ne indignăm când un deputat apasă, împotriva oricărei reguli, de 26 de ori pe butoane, în locul colegului său? Tupeul, atitudinea sfidătoare, mimica lor de parcă nimic nu s-a întâmplat sugerează că nu le pasă. Regulile şi regulamentele nu sunt pentru ei, ci pentru noi, cei din afara clădirii care le oferă lor protecţie. Deputatul PDL Valentin Rusu m-a lăsat perplex
