Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultraşii vin din nou la protest: "Vrem o demonstraţie paşnică, lipsită de violenţe!"

Publicat in Adevarul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

După ce duminică s-a lăsat cu incidente grave şi bătăi cu jandarmii, ultraşii celor mai galonate echipe din ţară vor veni din nou la protest, însă de data aceasta promit să păstreze limitele decenţe.

Astfel, ei au remis un comunicat pe site-ul romanianultras.net în care şi-au expus doleanţele.

"În contextul protestelor organizate în majoritatea oraşelor din România şi al situaţiei socio-economice din ţară, ASOCIAŢIA SUPORTERILOR ROMÂNI ţine să aducă la cunoştinţă concetăţenilor noştri următoarele:

Deşi în primele zile ale demonstraţiilor, membrii galeriilor bucureştene au fost supuşi unui tir neîntrerupt de acuze şi jigniri, elanul izvorât din năzuinţa spre un viitor mai bun a purtat, în fiecare seară, în mod independent, suporterii spre piaţa în care eroii Revoluţiei noastre s-au jertfit pentru dobândirea libertăţii.

Membrii ASOCIAŢIEI SUPORTERILOR ROMÂNI se vor alătura joi, 19 ianuarie, începând cu ora 18.00, de această dată în mod organizat, protestelor din Piaţa Universităţii (fântâna de la Arhitectură).

Niciun exponent politic, sindical sau patronal nu a demonstrat până acum că are voinţa de a asculta cu adevărat cerinţele românilor de rând. Ignoranţa şi dispreţul cu care am fost trataţi de-a lungul timpului, ca cetăţeni români sau ca simpli suporteri, ne obligă să ne distanţăm, astfel, de orice fel de factor politic, şi să respingem ab initio orice asociere de acest fel. Din multitudinea de idei exprimate atât în Piaţa Universităţii cât şi în cadru privat, anumite aspecte legate de doleanţele noastre se pot desprinde clar ca fiind comune. ASOCIAŢIA SUPORTERILOR ROMÂNI va susţine prin orice mijloace democratice de care dispune cauze de interes imediat şi general, enumerate sumar astfel:

- Garantarea şi ocrotirea REALĂ a libertăţii de exprimare în ţara noastră, drept constituţional îngrădit gradual în ultimii ani, prin concursu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 56 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 57 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 12 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°