Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia: Confuzie în rândul populaţiei, înaintea scrutinului de duminică

Publicat in Romania Libera, vineri 15 iunie 2012 ·

Cetăţenii greci, debusolaţi şi anxioşi, speră că vor găsi duminică o soluţie politică în vederea ieşirii din blocajul care le marchează viaţa cotidiană, relatează AFP, potrivit Mediafax.

În opinia lui Irini Tsinoglou, care priveşte afişele electorale din faţa Parlamentului împreună cu fiica şi nepoata sa, sarcina viitorului Guvern, oricare ar fi acesta, va fi enormă privind scoaterea ţării dintr-o recesiune care durează de cinci ani, căpătând aspecte de adevărată criză economică.

"Sunt furioasă. Toate planurile pe care mi le-am făcut în tinereţe s-au năruit odată cu această criză (...). Nu mai există nicio speranţă pentru viitor", declară croitoreasa pensionată, în vârstă de 60 de ani.

"Sper că un guvern va putea rezolva toate problemele oamenilor. Tinerii sunt în şomaj (52,7 la sută dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani fără educaţie şi peste o treime dintre cei între 25-29 de ani - n. red.), sistemul de sănătate nu mai funcţionează. Şi avem impozite noi pe care nu le putem plăti în lipsa locurilor de muncă", insistă aceasta.

Odată cu criza, viaţa cotidiană devine foarte complicată.

Fără bani în faţa furnizorilor străini, circa 160 de tipuri de medicamente - de la antibiotice la antidpresive - lipsesc în prezent din farmaciile ţării, potrivit lui Kostas Lourantos, preşedintele uniunii farmaciştilor din Atena şi împrejurimi, unde se concentrează circa 40 la sută din poulaţia Greciei.

Iar pe măsură ce se apropie scrutinul, presa amplifică lista problemelor care îi ameninţă, de la penele de curent electric iminente la teama de o criză a alimentelor şi ieşirea din zona euro, dacă statul va refuza programul de austeritate impus de creditorii externi, UE şi FMI.

"Sunt confuză, dar sunt sigură de cel puţin un lucru: nu voi vota cu cele două partide care au condus ţara" în ultimii 30 de ani, declară o tânără în vârstă de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 22 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 35 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 18 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 28 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 31 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°