Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele leneşe riscă să piardă fondurile UE

Publicat in Adevarul, luni 17 octombrie 2011 ·

Ţările cu grade mici de absorbţie a fondurilor structurale ar putea rămâne fără bani europeni din 2014. Comisia Europeană va fi mult mai restrictivă din 2014 cu alocarea fondurilor europene pentru a evita situaţii precum cea în care se află România – cu o rată de absorbţie netă de 3,7%.

Comisia susţine, în propunerea privind viitoarea „politică de coeziune" care se referă la modul în care vor fi alocaţi banii în perioada 2014-2020, că experienţa din perioada curentă arată că unele state membre au dificultăţi în a absorbi volume mari de fonduri UE pe o perioadă limitată de timp. Întârzierile în pregătirea proiectelor şi în respectarea angajamentelor au dus la mulţi bani nefolosiţi şi au generat situaţii în care „credite importante au rămas neutilizate".

Schimbările cerute de Comisia Europeană

În cazul României, ţară cu cea mai mică rată de absorbţie, banii efectiv decontaţi de Comisia Europeană, 716 milioane de euro, reprezintă un procent de 3,7% din fondurile aflate la dispoziţia autorităţilor locale şi naţionale. Gradul de contractare este de aproape 60%, iar plăţile interne către beneficiari sunt de 14%, adică 2,9 miliarde de euro.

Pentru a consolida absorbţia de finanţare, Comisia propune o serie de măsuri: fixează alocarea maximă posibilă, în cadrul politicii de coeziune, la 2,5% din Venitul Naţional Brut pe stat membru (în comparaţie cu 4% în perioada curentă) şi permite o creştere temporară a ratei de cofinanţare cu 10%, în anumite cazuri specifice, reducând presiunea asupra bugetelor naţionale într-un moment dificil. Această ultimă propunere este deja în dezbaterea Parlamentului European ca măsură extraordinară propusă de Comisia Europeană pentru şase state membre, printre care şi România, care se confruntă cu dificultăţi de cofinanţare naţională şi au avut împrumuturi de la FMI şi UE în timpul crizei. Votul Consiliului este aşteptat în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 35 minute
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 38 minute
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 8 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum o ora
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 2 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum o ora
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 9 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 11 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°